DCNews Sport Fotbal Portarul unei echipe de fotbal a intrat în carantină la pauza meciului

Portarul unei echipe de fotbal a intrat în carantină la pauza meciului

"Jucătorului i s-a ordonat la pauză să părăsească terenul, în urma deciziei Autorităţii naţionale de sănătate şi a doctorului Garca Freitas, care a indicat că nu au fost respectate criteriile de distanţare şi izolare", a precizat liga lusitană într-un comunicat difuzat sâmbătă seara.

Moreira, în vârstă de 24 ani, a rata partida precedentă, împotriva liderului FC Porto, pierdută fără drept de apel de Belenenses pe 5 iulie (scor 0-5), după ce al treilea portar al echipei sale, Joao Monteiro, a fost testat pozitiv la noul coronavirus.

Conform presei portugheze, Joao Monteiro împărţea camera sa cu Andre Moreira, cei doi aflându-se aşadar în contact în urmă cu doar o săptămână, astfel că perioada de izolare de 14 zile impusă în astfel de situaţii nu a fost respectată.

Liga portugheză subliniază, însă, că Moreira primise anterior acordul de a evolua în meciul cu Moreirense după ce testele pentru Covid-19 la care a fost supus pe 8, 9 şi 10 iulie s-au dovedit negative.

Belenenses a pierdut în final meciul de pe teren propriu cu Moreirense (scor 0-1), contând pentru etapa a 31-a a campionatului portughez şi disputat cu porţile închise, conform Agerpres. 

Știri similare din categoria Fotbal Vezi toate articolele