DCNews Stiri BREXIT, Brummell: Veşti bune pentru românii din Marea Britanie

BREXIT, Brummell: Veşti bune pentru românii din Marea Britanie

Romani in marea britanie

"Am făcut deja progrese semnificative de la începutul negocierilor asupra chestiunilor legate de plecarea Regatului Unit din Uniune. Am oferit asigurări cetăţenilor UE care trăiesc în Marea Britanie. Dorim ca oamenii să rămână, împreună cu familiile lor, pe teritoriul britanic. La momentul acesta, suntem pe ultima sută de metri pentru a ajunge la un acord pe această temă. Am asigurat statele membre UE că nu vor trebui să plătească mai mult sau să primească mai puţini bani pentru restul planului bugetar actual. Am stabilit un model pentru viitorul nostru parteneriat economic şi de securitate cu UE - ceea ce va fi în avantajul nostru reciproc", a declarat Brummell, în deschiderea conferinţei 'Apărarea şi securitatea Europei: Marea Britanie şi România după Brexit', organizată de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti.

El a admis că sunt însă şi probleme care apar ca urmare a ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, ce vor avea un impact inevitabil asupra relaţiilor viitoare în domenii care variază de la convenirea cooperării judiciare în materie penală până la decizia cu privire la ceea ce se va întâmpla în relaţia comercială a acestei ţări cu UE. Paul Brummell a subliniat că Guvernul Regatului Unit doreşte crearea unui parteneriat profund şi special cu Uniunea Europeană.

[citeste si]

Diplomatul a precizat că Marea Britanie va rămâne necondiţionat angajată să menţină securitatea europeană. El a menţionat şi amploarea şi intensitatea cooperării Marii Britanii cu România în domeniul apărării şi securităţii.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele