În cadrul conferinţei tradiţionale de presă de vară de la Berlin, ea a subliniat încă o dată că se simte bine şi că poate exercita funcţia de şef al guvernului, în pofida episoadelor de tremurat. 'Personal, şi eu sunt foarte interesată de sănătatea mea', a asigurat cancelarul german. Ea a precizat că în 2021, când actualul guvern urmează să-şi încheie mandatul, se va retrage din politică. Dar atunci sper că va fi o altă viaţă. Şi aş vrea să fiu în continuare sănătoasă, a adăugat ea. În ultimele săptămâni, Merkel a trecut prin puternice stări de tremurat observate în unele apariţii publice.
De atunci, ea a apărut în cadrul altor evenimente stând jos, dar nu a oferit o explicaţie clară pentru cauzele tremuratului. Cancelarul german Angela Merkel a preferat să se aşeze la intonarea imnurilor naţionale în timpul vizitei oficiale de marţi de la Berlin a Maiei Sandu, premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată în vizită în capitala germană.
Joia trecută, Merkel, care conduce Germania de 14 ani, a ocolit protocolul luând loc în cursul ceremoniei de primire a omoloagei sale daneze, Mette Frederiksen, după ce în ultimele săptămâni fusese surprinsă de trei ori tremurând în timpul unor apariţii oficiale. Angela Merkel, care a împlinit la 17 iulie vârsta de 65 de ani, va intra în vacanţa de vară ca de obicei la sfârşitul lui iulie.