Majoritatea turiștilor pleacă din vacanță cu fotografii și suveniruri. Un bărbat aflat pe Transfăgărășan a considerat că cea mai bună idee este să lase muntele cu un suvenir din partea lui. A desenat cu spray o inimă pe o stâncă și a scris în interior un nume care, cel mai probabil, înseamnă mult pentru el: „Anna”.
Un turist a fost filmat în timp ce desena cu spray o inimă în interiorul căreia a scris numele „Anna”. Scena s-a petrecut chiar lângă baza Salvamont Argeș de la Cota 2000. Ironia este că unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România, vizitat tocmai pentru frumusețea naturii, a fost tratat ca un panou publicitar gratuit.
Filmarea a fost făcută publică de șeful Salvamont Argeș, Toma Cristian. Din imagini se vede cum un alt turist îi atrage atenția autorului, pe un ton calm, că nu este în regulă să deseneze pe stâncă și că natura trebuie respectată. Replica vine imediat: „Este o stâncă!”
Atât. Nicio urmă de regret, nicio întrebare, nicio ezitare. Doar convingerea că o suprafață de piatră poate deveni pânza perfectă pentru o declarație de dragoste. Problema este că muntele nu funcționează după aceeași logică.
O stâncă nu este un caiet de schițe și nici un perete pe care fiecare turist poate să își lase semnătura. Dacă fiecare dintre sutele de mii de oameni care ajung anual pe Transfăgărășan ar desena câte o inimă, câte un nume sau câte un mesaj, în doar câteva sezoane peisajul ar arăta mai degrabă ca un zid dintr-o gară decât ca unul dintre cele mai frumoase locuri din Carpați.
Și nimeni nu are ceva cu Anna. Poate Anna este o persoană minunată. Poate nici măcar nu știe că numele ei a ajuns pe o stâncă de la peste 2.000 de metri altitudine. Dar muntele nu are nevoie să afle cine este Anna. După cum nu are nevoie nici să știe cine este Maria, George, Alex sau oricine altcineva care consideră că iubirea devine mai mare dacă este pulverizată cu spray.
Declarațiile de dragoste au un loc. Stâncile din zonele montane protejate nu sunt unul dintre ele.
De ce graffiti-ul pe stânci este o problemă
Mulți cred că un desen nu schimbă nimic. În realitate, vopseaua pulverizată pătrunde în porii rocii și este foarte dificil de îndepărtat fără a afecta suprafața naturală. În multe cazuri, curățarea presupune intervenții speciale și costuri care sunt suportate din bani publici sau din resursele administrațiilor locale.
Mai există un efect, poate chiar mai important. Un desen atrage alt desen. Psihologii numesc acest fenomen normalizarea comportamentului. Când cineva vede că o regulă a fost încălcată fără consecințe, este mai tentat să facă același lucru. Astfel, o inimă poate deveni zece. Zece pot deveni o sută.
În mesajul care însoțește imaginile, Toma Cristian explică de ce gestul nu trebuie tratat ca o simplă glumă: „Nu este doar o stâncă. Este un munte pe care îl împărțim cu toții, un peisaj pe care mii de oameni vin să îl vadă exact așa cum l-a lăsat natura. Ce pentru unul e un moft de câteva minute, pentru munte rămâne o urmă care nu dispare ușor”.
Mesajul se încheie cu un apel: „Muntele nu are nevoie de semnătura noastră. Are nevoie să îl lăsăm curat pentru cei care vin după noi”.
Cum poți avea o amintire fără să lași urme
Dacă ajungi pe Transfăgărășan și simți că locul merită ținut minte, există variante care nu implică un spray.
Fă o fotografie.
Filmează peisajul.
Sună-ți prietenii pe video-call.
Ține minte locul.
Toate aceste amintiri rezistă fără să transforme muntele într-un album colectiv de autografe.
Poate că autorul desenului chiar a crezut că nu face nimic grav. Replica lui lasă această impresie. Dar tocmai aici este problema. Când prea mulți oameni încep să creadă că „este doar o stâncă”, munții, pădurile și traseele turistice ajung să poarte urmele fiecăruia. Iar natura nu are un buton de „Undo”.
Transfăgărășanul a devenit celebru pentru serpentinele sale spectaculoase, pentru peisajele alpine și pentru frumusețea pe care o oferă fără să ceară nimic în schimb. Poate că singurul lucru pe care îl cere este să plecăm exact cum am venit, cu amintiri, nu cu spray-ul gol.