DCNews Stiri Iași: O femeie a fost găsită moartă în casă, după un apel la 112

Iași: O femeie a fost găsită moartă în casă, după un apel la 112

A fost deschis un dosar penal / Imagine de fsHH de la Pixabay

Duminică seară, un apel la 112 anunța o persoană blocată în casă. Ajunşi la locuința de pe Bulevardul Chimiei, pompierii au găsit trupul neînsuflețit al unei femei de 84 de ani.

În cauză a fost deschis dosar penal. Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate ceea ce s-a întâmplat în locuinţă.

„La ora 20.11 un apel la numărul unic de urgenţă 112 anunţa că într-o locuinţă de pe bulevardul Chimiei este o persoană blocată în casă. Spre caz au fost redirecţionaţi pompierii de la detaşamentul 1, care au deblocat uşa dar şi un echipaj de prima ajutor.

În locuinţă a fost găsită, decedata, o persoană de sex feminin în vârstă de 84 de ani. Femeia era decedată de mai mult timp. În cauză a fost anunţată Poliția.”, a menționat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic coordonator UPU SMURD Iași.

Sursă: BZI

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele