Președintele PSD a spus că i-a telefonat primarul Clujului. De altfel, Sorin Grindeanu a zis că l-au sunat mai mulți edili PNL. De ce? Pentru a îi spune că măsurile de austeritate îi afectează la primării.
„Am spus că nu vreau să facem reduceri doar de dragul reducerilor. M-au sunat primari PNL din municipii mari din țară care mi-au spus: „Domnule, eu am, la Cluj, de exemplu, un serviciu de parcări cu angajați în care am anumite cheltuieli mici. Dacă ies din grila de angajați impusă prin această ordonanță, din numărul maxim prevăzut, sunt obligat să externalizez serviciile. Iar asta, în final, pentru bugetul municipiului X, înseamnă cheltuieli mai mari decât dacă i-aș păstra ca angajați”. Da, și Emil Boc m-a sunat. Am o relație foarte bună cu domnul Boc.
Am spus aceste lucruri încă din vară. Vă rog să vă uitați. În plus, vara trecută s-a declanșat o demonizare a primarilor din România. S-a creat imaginea că toți primarii vor fonduri din „Anghel Saligny” ca să fure, nu pentru că au nevoie de asfalt, iluminat, rețea de apă sau canalizare în comunele lor.
Poate părea ciudat pentru cineva care trăiește în centrul Timișoarei, la București sau la Constanța, dar există încă localități în această țară care au nevoie de asfalt, de rețea de apă, de canalizare și de iluminat public. Nu toți primarii au nevoie de aceste proiecte ca să fure. Cine fură să fie prins și arestat.
Nu toți primarii se opun reducerii de personal pentru că și-au angajat amantele sau rudele în primărie. Aceasta a fost imaginea livrată în ultimele luni. Este fals”, a zis Sorin Grindeanu.