"La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră un cetăţean român în vârstă de 43 de ani, la volanul unui autoturism marca Audi A6, fabricat în anul 2015. În urma verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie, la data de 9 august", se arată în comunicatul de presă al ITPF Giurgiu.
Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul de la un bărbat şi nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Giurgiu până la finalizarea cercetărilor.