DCNews Sport Fotbal FRF: Găzduirea unui EURO în România este încă departe. Ungaria, exemplul de infrastructură din regiune

FRF: Găzduirea unui EURO în România este încă departe. Ungaria, exemplul de infrastructură din regiune

Arena Nationala

Proiectul găzduirii unui Campionat European de fotbal în România alături de ţările vecine este considerat destul de îndepărtat în momentul de faţă, a declarat sâmbătă preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, în cadrul conferinţelor Sports Talks de la Sports Festival.

Oficialul a nominalizat Ungaria drept singurul stat din regiune care deţine în prezent o infrastructură bine dezvoltată pentru un parteneriat, însă a precizat că strategia federaţiei vizează obiective intermediare, cum ar fi obţinerea organizării finalei Europa League în 2028 sau 2029.

Citiţi şi: Cei mai frumoși fotbaliști de la Cupa Mondială, potrivit științei. Cristiano Ronaldo nici măcar nu intră în primele 40 de locuri

Conducerea forului naţional a subliniat că avansarea către un turneu final depinde direct de sustenabilitatea economică a proiectelor şi de utilitatea pe termen lung a investiţiilor.

"În trecut a existat un asemenea plan cu mai multe ţări, Bulgaria, Serbia, Grecia. În momentul de faţă, dacă ne uităm în regiune, o ţară care are o infrastructură bine dezvoltată este Ungaria. În momentul de faţă considerăm însă destul de departe un proiect de a găzdui un Campionat European la noi. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să lucrăm în această direcţie. Finala de Europa League, în 2028 sau 2029, poate să fie o etapă intermediară. Dar, repet, dincolo de aceste evenimente, ceea ce contează cel mai mult este sustenabilitatea. Adică noi, ca federaţie, niciodată nu vom susţine investiţii publice în infrastructură acolo unde nu face sens. Adică permanent vom fi adevăraţi ambasadori şi luptători a investiţiilor acolo unde avem cel mai mare impact social", a conchis Răzvan Burleanu. 

Știri similare din categoria Fotbal Vezi toate articolele