Examenul de Evaluare Națională reprezintă un moment critic în viața elevilor, însă presiunea intensă care apasă pe umerii absolvenților de clasa a VIII-a este adesea nejustificată și dăunătoare. Această tensiune provine în primul rând din mediul familial. Părinții își doresc întotdeauna ce este mai bine pentru copiii lor din punct de vedere academic, dar pierd din vedere ce i-ar trebui cu adevărat fiecărui copil.
Multe familii proiectează propriile ambiții asupra adolescenților de 13 sau 14 ani. „Părinții gândesc poate mai mult pentru ei, prin prisma egoului lor”, avertizează profesoara de limba și literatura română Alina Partenie la DC Edu, emisiune moderată de prof. univ. dr. Sorin Ivan. Ea remarcă tendința acestora de a spune: „Vreau ca fiul meu, fiica mea să meargă la liceul X, liceul de faimă, de fală, de brand”.
Adesea, această alegere este făcută pentru satisfacerea egoului părintelui în raport cu societatea și colegii săi, și mai puțin în interesul elevului. O astfel de abordare ignoră total faptul că acești tineri se află la vârsta la care își formează propriile aspirații, gânduri și visuri.
De ce se instalează panica? Greșeala majoră în pregătirea constantă a elevilor
Dincolo de presiunea socială, panica din clasa a VIII-a este alimentată de un ritm de lucru complet dezechilibrat. Cadrele didactice remarcă faptul că panica generalizată – resimțită de copii, părinți și profesori deopotrivă – apare din cauză că elevii încep să se pregătească serios mult prea târziu.
„Această presiune vine din cauza faptului că se apucă de învățat mult prea târziu și atunci și părinți și copii și profesori toată lumea intră într-o panică”, explică profesoara de matematică Ancuța Dună. În opinia sa, efortul colosal concentrat pe ultima sută de metri ar putea fi evitat prin consecvență: „Dacă acești copii s-ar pregăti constant din timp, cel puțin dacă ar depune jumătate din efortul pe care îl depun în clasa a VIII-a, atunci nu cred că s-ar ajunge aici”.
În loc de o învățare distribuită rațional, tot efortul se concentrează brusc în ultimul an de gimnaziu. Acest fenomen forțează elevii să lucreze simultan pe trei paliere extrem de solicitante: recuperarea din urmă a materiei neînsușite în anii anteriori, însușirea și aprofundarea materiei din anul curent, rezolvarea intensivă de teste conform structurii specifice a examenului.
Această acumulare mare de sarcini la limba română și matematică creează un volum de muncă copleșitor, care ar putea fi cu ușurință dozat pe parcursul întregului ciclu gimnazial. Lipsa unei planificări din clasa a V-a și până în clasa a VII-a transformă experiența școlară într-un calvar, deși învățarea ar trebui să fie o experiență agreabilă și o provocare asumată de bunăvoie.
Mitul meditațiilor: Performanță academică și „modă” socială
Unul dintre cele mai dezbătute subiecte din învățământul românesc este acela al meditațiilor private. Deși meditațiile au apărut istoric ca o formă privată de educație – au început cu boierii din Țara Românească și Moldova care își școleau copiii cu dascăli particulari greci înainte ca sistemul să se dezvolte în jurul bisericilor și mănăstirilor
– rolul lor de azi a fost deviat.
În mod normal, meditațiile private ar trebui să fie o experiență necesară strict pentru obținerea performanței înalte. În realitate, majoritatea elevilor apelează la ele pentru a recupera lacunele acumulate.
O cauză majoră este lipsa unei mize pentru elevi în clasele a V-a, a VI-a și a VII-a. În lipsa unui scop imediat, copiii nu înțeleg de ce învață, iar miza apare brusc în clasa a VIII-a sub formă de panică, tensiune și reproșuri din partea familiei.
Mai mult, meditațiile au devenit o adevărată „modă” socială. Există părinți care aleg să înceapă pregătirea privată fără o necesitate. Profesoara Ancuța Dună descrie dialogurile tipice cu părinții elevilor de clasa a VI-a: „Am avut discuții cu diverși părinți care mă întreabă: 'Știți la ce nivel este copilul meu?' Le spun: 'Este la un nivel bun, termină a VI-a, este la un nivel bun'. Dar: 'Oare nu ar trebui să fac mai mult, vecinul, vecina face meditații?'”.
Această nevoie artificială de siguranță nu doar că încarcă inutil programul elevului, dar generează și un efect secundar periculos: copiii devin mult mai puțin atenți la orele de curs desfășurate în școală și se bazează exclusiv pe pregătirea privată.
„Sunt copii care n-ar avea nevoie și s-ar descurca foarte bine învățând constant singuri... încep să facă meditații, mai fac și înainte, nu mai sunt atenți la școală și tot așa”, subliniază prof. Dună.
URMĂRIȚI EMISIUNEA DC EDU INTEGRAL: