În Italia, rar, pe străzi sau la terase, vezi vreun fumător, cel puțin în regiunea Liguria. Rare sunt și magazinele care vând țigări. Acestea sunt doar tutungerii autorizate.
Ceea ce au ei, italienii, sunt niște tonomate cu țigări, de unde străinii nu pot cumpăra. Nici cei sub 18 ani. E nevoie să ai ”buletinul cu CIP” italienesc ca să cumperi de acolo țigări. Dacă ești minor, nu poți face ”achiziția”. Acolo nu te trece cu vederea vreo vânzătoare, nici natura care te-a dezvoltat comparabil cu un major.
În Italia, magazinele alimentare nu vând țigări. Italienii mănâncă focaccia, nu tutun pe pâine. De alfel, nici la terase, baruri nu găsești la vânzare țigări.
Nu vei găsi asta în vreun magazin clasic, ci doar în cele clar denumite Tabacchi. Respectiv tutungerii. Ca să-ți deschizi un astfel de magazin în Italia, trebuie să scoți din buzunar o investiție de până 100.000 de euro doar pentru licență. Așa se explică, poate, și faptul că sunt rar întâlnite.
Tutunul, la italieni, e un monopol de stat, gestionat de Agenția Vamală și a Monopolurilor (ADM) și vândut în tutungerii autorizate. Aceleași magazine vindeau în trecut sare, un alt produs supus monopolului de stat.
Așadar, când ne uităm la sănătatea cetățenilor unei țări, să ne uităm înainte și la obiceiurile lor de consum - nu numai alimentare.