Luis Suarez s-a antrenat cu colegii săi catalani și are toate șansele de a jucat în duelul cu Valencia de pe Camp Nou, sâmbătă seara.
După ce s-a accidentat chiar în primul meci al sezonului de La Liga, uruguayanul a pierdut următoarele două meciuri ale Barcelonei, disputate cu Real Betis și Osasuna.
Întoarcerea atacantului va fi o binecuvântare pentru Ernesto Valverde, care deja a pierdut 5 puncte prețioase în primele 3 meciuri ale campionatului, scrie Marca.
Lionel Messi a ratat toate meciurile din acest start de sezon și nu s-a antrenat cu clubul joi, așa că sigur nu va juca cu Valencia.
Însă, ținta argentinianului este să revină în primul meci din Grupele UCL, împotriva Borussiei Dortmund, pe 17 septembrie.