Angela Merkel s-a aşezat pe un scaun alb, alături de premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată în vizită în capitala germană, notează France Presse. Joia trecută, Merkel, care conduce Germania de 14 ani, a ocolit protocolul luând loc în cursul ceremoniei de primire a omoloagei sale daneze, Mette Frederiksen, după ce în ultimele săptămâni a fost surprinsă de trei ori tremurând în timpul unor apariţii oficiale.
Ea a dat asigurări, în mod repetat, că totul merge bine
Un sondaj realizat de institutul Civey a indicat că pentru 59% dintre germani tremuratul cancelarului ţine exclusiv de sfera sa "privată", în timp ce 34% apreciază că este vorba de o informaţie de interes public. Angela Merkel, care împlineşte la 17 iulie vârsta de 65 de ani şi urmează să-şi încheie ultimul mandat de cancelar în 2021, va intra în vacanţa de vară ca de obicei la sfârşitul lui iulie.