DCNews Stiri Alba: Un bărbat a sunat la 112, după ce soția a refuzat să-i facă o cafea

Alba: Un bărbat a sunat la 112, după ce soția a refuzat să-i facă o cafea

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Alba, în urma solicitării, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat prompt la domiciliul bărbatului din Blaj.

În urma verificărilor, s-a constatat că apelul la 112 a fost nejustificat și a survenit pe fondul unui conflict spontan pe care bărbatul, în vârstă de 59 de ani, l-a avut cu soția sa pe motiv că aceasta a refuzat să-i prepare o cafea.

După ce jandarmii i-au expus bărbatului situațiile în care este îndreptățit să apeleze 112, precum și norma legală pe care a încălcat-o, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 100 lei.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele