Ca în orice zi de sărbătoare, există obiceiuri, tradiții, dar și lucruri pe care este interzis să le faci, ce s-au transmis popular:
- teama pe care Ielele au inspirat-o în popor din cele mai vechi vremuri au fost forma unor superstiții de Rusalii, ce nu sunt uitate, mai ales în mediul rural.
- nu e bine să dorm sub cerul liber, pentru că te poți prinde în Hora Ielelor.
- să nu te prindă noaptea la răscruci de drumuri, marginea pădurii, munți, pe malul apelor, pentru că vei surprinde dansul Ielelor.
- nu te certa cu nimeni, pentru că vei atrage Ielele asupra ta, ceea ce se spune că-ți provoacă necaz.
- nu este bine să culegi plante tămăduitoare din Duminica Rusaliilor vreme de două săptămâni.
- nu te urca în copaci, nu te duce în locuri înalte, nu merge în locuri departe de casă - se spune că atragi mânia Ielelor.
- pentru că Rusaliile sunt zâne ale apelor, se spune că nu e bine să înoți, să speli, să te speli pe cap.
- nu e bine să muncești.
- oamenii obișnuiau să-și împodobească casele cu ramuri de tei, plop, stejar.
- în unele regiuni, se dansează jocul călușarilor, cu scopul de a apăra oamenii, animalele și recoltele.
- tinerele care urmează să se căsătorească împletesc coronițe din flori de câmp pe care le poartă în ziua cununiei
- spiritele rele se alungă prin ritualuri gălăgioase și pocnituri din ramuri de tei.
- creștinii sfințesc ramuri de tei, soc, mure pe care le folosesc ca leacuri tot restul anului.
- se ung ușile cu usturoi pentru că astfel caza va fi păzită de rele și ghinion.