Alexandru Mitriță a vrut să plece de la FC New York: ”Nu aveam ce face acolo”

Sebastian Florea / 07 oct 2019 / 20:43 Salveaza PDF Comentarii

Alexandru Mitriță se află în cantonamentul naționalei, el sosind la București în cursul zilei de luni, fiind selecționat  pentru dubla din octombrie cu Insulele Feroe și Norvegia.

Alexandru Mitriță a avut un început de sezon mai greu, deoarece nu s-a adaptat foarte repede la ceea ce înseamnă uriașa metropolă a New York-ului. Ba, mai mult, s-a gândit foarte serios să plece din America:

"După 2-3 luni la New York voiam să plec. E prea mare orașul și nu am ce să fac. Acum m-am adaptat, e totul ok. Au exagerat puțin când m-au comparat cu Messi. E prea mult o comparație între mine si Messi, nu ne putem compara. Important este că sunt foarte apreciat, am jucat bine, fanii sunt...nu sunt ca în Romania. Dar sunt fanatici, sunt cu echipa. Nu sunt ca în Romania, să îți sară în cap după ce pierzi un meci. Nu este așa cum se spune, că acolo vin jucatorii să se retraga. S-au cumpărat tineri cu 15-20 de milioane. Nu credeam că o să-l întâlnesc vreodată pe Guardiola. A și vorbit cu mine, mă bucur că am avut ocazia asta. E prea departe, însă, să ne gândim la City, eu vreau să-mi fac treaba cât mai bine acolo", a declarat Mitriță la sosirea în țară.

Acum că perioada de adaptare a trecut, Mitriță a devenit unul dintre cei mai buni jucători din Major League Soccer în această ediție de campionat, reușind 12 goluri și trei pase decisive la New York.

Totodată, Alex Mitriță a explicat jurnaliștilor că problemele la lot - el nu a mai fost convocat din amrtie - au venit din cauza sa, pentru că nu s-a antrenat cum trebuie în cantonamentul naționalei. ”N-am nimic cu domnul Contra. Dacă aveam ceva, nu mai eram aici. Iar dacă avea el ceva cu mine, din nou nu mai eram aici. După meciul cu Suedia, cand m-a scos la pauză, n-a fost absolut nimic. A doua zi a fost o...cum să spun...nu m-am antrenat ok. A fost din vina mea”, a mai declarat fotbalistul.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24