Alertă alimentară la 10 kilometri de România, în Ungaria. DSVSA anunță noul VAL de gripă aviară. Măsuri imediate

Alertă alimentară la nici 10 km de România/ foto ilustrativ Pexels Polina Tankilevitch
Alertă alimentară la nici 10 km de România/ foto ilustrativ Pexels Polina Tankilevitch

A fost descoperit un nou focar de gripă aviară, la mai puțin de 10 kilometri de granița de vest a României. Riscul este real, cu atât mai mult cu cât virusul se transmite la om și deja afectează mai multe state din Europa, dar mai ales Ungaria și Italia. 

”Cunoscută fiind posibilitatea transmiterii viusului de la păsări la om, în scopul protejării sănătății populației dar și al prevenirii îmbolnăvirilor la păsările domestice din exploatațiile comerciale și gospodării, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor informează cu privire la noul val de gripă aviară înalt patogenă (HPAI) ce afectează majoritatea țărilor din Comunitatea Europeană, în special Italia și Ungaria.

La această dată, în Ungaria sunt notificate 59 de focare, iar recent a fost confirmat un focar primar cu subtipul H5N1, într-o fermă cu un efectiv de 12099 capete de rațe, la mai puțin de 10 km de granița de vest a României, în județul Bekes, focar ce include în zona de supraveghere 6 (șase) localități din Județul Bihor.

In vederea prevenirii introducerii bolii pe teritoriul național, ANSVSA, prin direcțiile veterinare județene și în special a celor din județele limitrofe Ungariei, a dispus punerea în aplicare a Planului de măsuri specifice de prevenție și control, inclusiv asupra comerțului cu păsări, ouă, furaje, carne și produse din carne de pasăre ce provin din țările afectate.

În acest context, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad monitorizează zilnic starea de sănătate a efectivelor de păsări domestice și efectuează activități specifice pentru:

- prevenirea intrării transporturilor de păsări vii, ouă de incubat, furaje pentru păsări sau carne de pasăre din zone unde evoluează gripa aviară.

- verificarea respectării programelor de biosecuritate în exploataţiile comerciale

avicole

- verificarea respectării măsurilor dispuse cu privire la respectarea sistemului de creștere, în adăposturi (fără accesul păsărilor la luciuri de apă sau amenajări hidrologice şi fără a avea contact cu păsările sălbatice).,

-  interzicerea comerțului de păsări și carne de pasăre fără control veterinar

- informarea populației, primăriilor și tuturor instituţiile implicate în observarea, supravegherea şi monitorizarea păsărilor sălbatice,

- menținerea unui canal de informare permanent activ, pentru comunicarea cu asociațiile crescătorilor de păsări și administratorii fondurilor de vânătoare

Menționăm că evoluția bolii în focare aflate la distanțe foarte mici de graniță crește semificativ riscul de diseminare a bolii în populațiile de păsări domestice din fermele și gospodăriile județului nostru.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad recomandă crescătorilor de păsări să solicite intervenția medicului veterinar pentru orice situație ce indică evoluția unei boli în efectivele deținute și tuturor cetățenilor să evite contactul cu păsările sălbatice aparent bolnave sau ușor de prins.” anunță DSVSA Arad, într-un comunicat de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel