Chiar dacă adolescenţii ştiu că băuturile zaharoase, cum ar fi Coca-Cola sau alte sucuri nu sunt foarte sănătoase, acestea rămân preferatele lor. Ştim că etichetele informează consumatorii despre numărul de calorii pe care îl conţine o anumită băutură. Cercetătorii au spus că este recomandat ca tabelele informative să explice şi cât sport ar trebui să practice o persoană pentru a arde caloriile aferente sucului băut. Doar aşa, tinerii ar renunţa să bea sucuri în favoarea apei.
Autor: Anca Murgoci
Un studiu realizat de Şcoala Publică de Sănătate Johns Hopkins Bloomberg şi publicat în Jurnalul American de Sănătate Publică a arătat că jumătate din numărul tinerilor care au citit noile etichete ale unei băuturii carbogazoase au renunţat ulterior să o mai consume. Astfel, eticheta prezenta timpul pe care consumatorul trebuie să-l petreacă alergând pentru a arde caloriile. Informaţiile de tipul acesta sunt mai uşor de înţeles şi au impact mai mare asupra consumatorilor. Un simplu tabel cu valoarea calorică nu mai influenţează negativ pe nimeni. Potrivit 20minutos.es, datele despre cât „costă” în exerciţii fizice un pahar de suc îi pune pe gânduri pe iubitorii alimentelor de tip junk-food.
Cercetătorii spun că meniurile din restaurantele de tip junk-food ar trebui să conţină acest mod de reprezentare al caloriilor, în valoare de timp petrecut în exerciţii fizice. Acest lucru ar reduce numărul persoanelor care suferă de obezitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News