Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a afirmat, într-un interviu, că, în 2014, a acceptat să inunde câteva hectare de teren din România, pentru a salva Belgradul. Așa a primit și cetățenia sârbă. A urmat o avalanșă de reacții negative la care fostul premier s-a așteptat. A fost criticat inclusiv de cei care i-au fost alături când a făcut asta, dar tac de 11 ani.
Se pare că subiectul inundării României, pentru salvarea de vieți omenești în Belgrad ar fi urmat să-i bubuie în față lui Victor Ponta mai aproape de vot. Dar, surpriza face că și-a asumat. A generat uimire, reacții și explicații, dar Victor Ponta nu face niciun pas în spate. Își asumă decizia din 2014 și consideră, așa cum astăzi precizează, că numai un lider poate acționa așa cum el a făcut-o, salvând vieți.
”Așa gândesc LIDERII! Dumnezeu ne cere să salvăm vieți!Iar Diavolul le răsucește mintea celor slabi, trădători, corupți și lași! Eu merg pe drumul DREPTĂȚII, cu fruntea sus! Pentru România și pentru tot ce avem noi mai bun în ființa noastră națională!” este mesajul lui Victor Ponta, candidat la alegerile prezidențiale.
El transmite acest mesaj scris alături de un interviu video acordat de fostul candidat independent Călin Georgescu, care spune că-n lumea reală, un lider adevărat salvează vieți, nu lasă oamenii să moară.
Într-un interviu pentru Robert Turcescu, Victor Ponta a fost întrebat despre cetățeniile sale. A răspuns că încă are două, urmând să meargă la Belgrad să renunțe la cea sârbă. A mărturisit că Serbia i-a dat cetățenie ”pentru că i-am ajutat cu o chestie extraordinară, pe care o să o scriu în cartea mea de memorii. În timpul inundațiilor (2014 n.r.), am dat eu ordin peste structurile românești să deschidă valea de la Porțile de Fier și-n felul ăsta nu s-a inundat Belgradul. S-a inundat doar o suburbie, dar dacă nu deschideam Porțile de Fier, se inunda Belgradul”.
Întrebat ”Păi și ai noștri de ce nu voiau să deschidă?”, Victor Ponta a răspuns: ”Pentru că se inunda partea românească. Și s-a inundat. Dar am vorbit cu ISU, am mutat oamenii, am dat despăgubiri repede. N-ați aflat nimic voi, presa. Au fost sate, în aval…”.
Robert Turcescu a insistat: ”Și cum te-ai gândit? Că mai bine inunzi niște români decât să inunzi niște sârbi?”, iar Victor Ponta i-a răspuns: ”Robert, i-am chemat la 12 noaptea, era într-o vineri noapte, i-am chemat la guvern pe toți. Dimineața la 5 au fost jandarmi, ISU, toată lumea la satele românești de pe clisură… ”.
”Îmi place Belgradul și-mi place Serbia foarte tare” a mai spus Victor Ponta.
În ciuda tuturor reacțiilor, Victor Ponta rămâne de neclintit. Consideră că a luat cea mai bună decizie atunci, salvând vieți și, în același timp, ferind la timp românii afectați, rapid despăgubiți în urma deciziei sale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu