Un satelit care va măsura metanul din atmosfera Terrei va fi lansat din Noua Zeelandă

[] []

06 noi 2019 / 10:30
Salveaza PDF Comentarii

Un satelit care va măsura emisiile globale de metan provenit din exploatările petroliere şi de gaze naturale va fi lansat în cadrul unei misiuni spaţiale ce va fi coordonată din Noua Zeelandă, a anunţat miercuri guvernul local, care colaborează la acest proiect cu o organizaţie ecologistă din Statele Unite, informează Reuters.

Satelitul MethaneSAT, ce urmează să fie lansat în 2022, este conceput pentru a localiza şi a măsura metanul provenit din activităţile umane desfăşurate în întreaga lume şi va furniza datele ştiinţifice de care oamenii de ştiinţă au nevoie pentru a monitoriza şi a reduce acele emisii, a anunţat guvernul neozeelandez într-un comunicat.

Proiectul, dezvoltat în colaborare cu Environmental Defense Fund, o organizaţie non-profit cu sediul în Statele Unite, reprezintă prima colaborare pe care Noua Zeelandă o întreprinde în cadrul unei misiuni spaţiale cu finanţare de stat. Noua Zeelandă va găzdui centrul de control al misiunii şi va investi 26 de milioane de dolari neozeelandezi (16,6 milioane de dolari americani) în acest proiect. 'O parte-cheie a finanţării va fi utilizată pentru a asigura construirea şi administrarea centrului de control al misiunii din Noua Zeelandă', a declarat Megan Woods, ministrul neozeelandez pentru Cercetare, Ştiinţă şi Inovare, într-o conferinţă de presă.

'Noul centru ne va permite să ne dezvoltăm capacităţile din sectorul spaţial şi să participăm la viitoare misiuni spaţiale', a adăugat ea. Deşi prioritatea iniţială este aceea de a colecta date despre emisiile de metan provenit din industria petrolului şi a gazelor naturale, specialiştii din Noua Zeelandă vor analiza şi posibilitatea de a utiliza acele date pentru a studia emisiile provenite din sectorul agriculturii. Controlarea emisiilor generate de fermele de animale reprezintă o chestiune foarte importantă în Noua Zeelandă, care şi-a stabilit obiectivul de a deveni o ţară neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2025, informează Agerpres. 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25