TRANSPLANT de PLĂMÂN, premieră medicală

O echipă de la Spitalul Universitar din Okayama (vestul Japoniei) a transplant cu succes părți mici din plămânul unei mame fiului acesteia în vârstă de numai doi ani. 

Pacientul este un copil cu pneumonie acută care nu mai putea absorbi suficient oxigen, nici măcar cu ajutorul aparatului, iar medicii au considerat necesar transplantul în cazul ambilor plămâni, a informat presa niponă.

Prima operație de acest tip realizată în lume în cazul unui pacient atât de tânăr și cu un donator viu

Analizele inițiale au dovedit că numai țesutul plămânului mamei era compatibil. La 31 august, medicii au efectuat transplantul, iar acum copilul respiră normal.

Potrivit echipei medicale de la Spitalul Universitar din Okayama, este vorba despre primul transplant din lume în care se folosesc fragmente atât de mici de plămân de la un donator viu și la un pacient atât de tânăr.

Citește și: ZVON. Pamela Anderson ar fi pe moarte



Chirurgul care a condus operația, Takahiro Oto, a subliniat că această metodă presupune "o rază de speranță" pentru copiii care au nevoie de transplant pulmonar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel