TRAIAN BĂSESCU, despre ROZALIA BIRO și CLAUDIU MANDA: Propuneri nepotrivite

Președintele Traian Băsescu a vorbit, vineri, la Palatul Cotroceni, despre nominalizările premierului Victor Ponta pentru portofoliile de la Cultură și Buget.

Vezi și: ROZALIA BIRO, ministru la Cultură și CLAUDIU MANDA, ministru la Buget, propunerile lui Victor Ponta

Cu o seară înainte, premierul Victor Ponta a anunțat că Rozalia Biro și Claudiu Manda sunt propunerile sale pentru portofoliile de la Cultură și Buget.

Iată cele mai importante spuse ale lui Traian Băsescu din cadrul declarației de presă pe care a susținut-o:

- Legat de nominalizările pentru buget şi cultură: eu le consider nepotrivite, ceea ce nu înseamnă că astăzi le-am şi respins. De ce le consider nepotrivite?

- La cultură, Biro. De la dânsa am aflat că nu are niciun biped în familie şi că în România se nasc tot mai puţin bipezi. Cred că avem o problemă complicată de înţelegere a limbii române. Ministerul Culturii nu e un minister care are mulţi bani, dar lucrează cu intelectualitatea din România. Cultura românească este 90% o cultură de limbă română. Am apreciat foarte mult miniştri ca Marko Bela sau Kelemen Hunor. Nu este vorba despre o observaţie făcută unui ministru care provine din minoritatea maghiară, dar nu aş vrea ca ministrul Culturii să fie urmărit de poveştile cu copii bipezi. Exprim rezerve faţă de această nominalizare.

- Nu sunt adeptul ideii că fiecare minister trebuie să aibă în frunte un specialist în domeniu. Nu o să am nimic împotrivă ca la Sănătate să fie un economist. Când vorbim despre Cultură, unde ministru e în contact cu elita culturală a ţării, cred că o legătură cu această elită să existe.

- Mi se pare nepotrivită desemnarea de la Buget. Cea mai complexă experienţă a lui Manda este legată de funcţia de director la Casa Studenţilor din Craiova. Singurul calcul economic de acolo e valoarea bioletelor rupte într-o zi de sâmbătă. Ministrul Bugetului înseamnă mult mai mult.

- Cred că domnul Manda nu e potrivit pentru această funcţie. Încerc să îmi imaginez discuţia cu FMI, UE şi BM cu cei doi miniştri, Petrescu şi Manda. Vă rog să mă credeţi că nu sunt într-o situaţie plăcută. Vă asigur că am făcut toate eforturile să înţeleg logica desemnărilor.

- Sunt de acord cu promovarea tinerilor şi am făcut-o. Mulţi au confirmat: Sulfina Barbu, Elena Udrea. Dar să punem Finanţele într-o astfel de situaţie e o mare eroare.

- Pentru că nu au existat condiţii să discut cu premierul înainte de nominalizări, trasnmit rugămintea că până miercuri să se gândească la alte soluţii. Guvernul nu e o instituţie în care să faci încercări pe Cultură şi Buget.

- Apelul meu este ca domnul premier Victor Ponta să se uite către alţi tineri, pentru că avem riscul să decredibilizăm promovarea tinerilor în Guvern.

- O să mă întrebaţi de ce nu îi resping. Există riscul să facă două nominalizări mai proaste. Aş vrea să rezolvăm această problemă într-un mod în care să fie o îmbunătăţire. Sper ca premierul să discute cu UDMR, pentru că au foarte mulţi oameni de cultură care i-ar putea reprezenta cu cinste.

- Dacă această doamnă era nominalizată la Transporturi, nu aş fi avut nicio ezitare. La Cultură, însă, am ezitări. Îmi închipui dialogul lui Pleşu cu această doamnă, sau al lui Liiceanu, sau al unui sculptor care vrea să facă o statuie ecvestră: e biped sau e patruped calul?

- Nu resping propunerile deocamdată. Aştept până marţi, miercuri.

Citește și: CLAUDIU MANDA. Cine este viitorul ministru al Bugetului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel