Strategia anti-Ponta a oamenilor lui Traian Băsescu

În cazul lui Baconschi, Voinescu sau Monica Macovei, nu-mi aduc aminte nici un singur moment în care gândurile,  faptele sau  pozițiile lor oficiale să fi fost diferite de cele ale președintelui Traian Băsescu. Poate Voinescu, înainte să fie aspirat de elicea motonavei Biruința de la Cotroceni, să fi exagerat un pic cu laudele: nici chiar Băsescu nu se putea pupa singur cu atâta entuziasm, fără să facă lumbago.

Așa că nu-mi vine să cred că au pornit, de capul lor, să-l reclame pe Ponta la CSM. Evident că în plan intern îi fac un mare bine premierului: a-i reproșa că a luat apărarea  elevilor în fața unui abuz al Procuraturii înseamnă reclamă gratis.

Miza nu sunt, însă, voturile românilor. Așa cum ne-au demonstrat Baconschi, Barroso și recensământul, acestea nu prea contează. Monica Macovei l-a îmbrâncit pe premier înspre Oana Hăineală, care stă pe vine în spatele lui Ponta, așteptând să-l dea cu roțile în sus, într-o perfectă colaborare cu ruda sa de suflet.

Strategia ar putea viza un raport MCV  negativ, astfel încât să fie acuzat premierul că nu ne-au primit în Schengen, fiindcă a protejat elevii șpăgari de la Bac. Sau vreo altă chichiță redingistă.

Cert este că scenariile din presa portocalie nu au acoperire în realitate. Atacul ”reformiștilor” arată că Traian Băsescu este cel care caută să-l aducă pe Ponta la masa tratativelor, că încearcă măcar să dea impresia că mai contează  în ecuație.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel