Stephen Hawking, teorie bombă! Cât mai rezistă omenirea pe Pământ

Celebrul astrofizician britanic Stephen Hawking a avertizat recent că omenirea nu mai dispune, probabil, de mai mult de 1.000 de ani pentru a trăi pe Pământ.

Omul de știință este de părere că singurul lucru care ne poate salva de la dispariție este colonizarea altor planete și luni din sistemul solar, conform unui material publicat miercuri de site-ul sciencealert.com. 

Trebuie să continuăm să călătorim în spațiu pentru viitorul omenirii", a susținut Hawking în cadrul unei conferințe organizată la Universitatea Cambridge la începutul acestei săptămâni. "Nu cred că vom supraviețui (ca specie) încă 1.000 de ani dacă nu vom scăpa de pe această planetă fragilă", scrie Agerpres.

Hawking este frământat de soarta umanității în ultima perioadă de timp, savantul englez avertizând recent și cu privire la pericolul de a contacta eventuale civilizații extraterestre mai evoluate tehnologic sau de a dezvolta și perfecționa inteligența artificială (AI) care va fi "fie cel mai bun lucru, fie cea mai mare catastrofă care s-a întâmplat vreodată omenirii".

Și, dacă ținem cont de faptul că oamenii par condamnați să repete mereu aceleași greșeli — chiar dacă studiem istoria și ar trebui să știm mai bine — Hawking se teme că dezvoltarea unor "arme autonome puternice" ar putea avea consecințe dramatice pentru specia umană. De asemenea, Hawking este rezervat și cu privire la posibilitatea colonizării planetei Marte în viitorul apropiat, estimând că astfel de colonii capabile să se autosusțină pe Planeta Roșie vor fi o soluție viabilă peste aproximativ un secol.

Fără a mai pune la socoteală pericolele "clasice" reprezentate de efectele devastatoare ale schimbărilor climatice, izbucnirea unor pandemii globale din cauza proliferării de microorganisme ce au devenit rezistente la antibiotice sau arsenalele nucleare ce ar putea intra pe mâna unui lider politic nebun, omenirea ar putea să se confrunte în curând și cu alte tipuri de pericole letale, la care nu este pregătită să răspundă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel