Staţia Spaţială Internaţională, în pericol. Rusia, avertisment

Stația Spațială Internațională
Stația Spațială Internațională

Probabilitatea unui impact al unui deşeu spaţial asupra Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) a crescut cu 5 la sută după testul cu rachetă antisatelit realizat de India, informează joi Roscosmos.. 

"'Există o creştere cu 5 la sută a probabilităţii de perforare a învelişului ISS", a declarat directorul executiv al agenţiei spaţiale ruse, Serghei Krikaliov, citat de Interfax. Responsabilul rus, fost cosmonaut, a corelat aceste schimbări de testul realizat luni de India care a utilizat o rachetă pentru a distruge un satelit spaţial la o înălţime de 300 de kilometri, devenind astfel a patra ţară care realizează astfel de teste după SUA, Rusia şi China. 

Potrivit directorului Institutului de Astronomie al Academiei Ruse de Ştiinţe, Boris Şustov, situaţia ar putea atinge nivelul sindromului Kessler, care ar împiedica realizarea de zboruri spaţiale. Sindromul Kessler este un fel de efect domino, în care deşeurile spaţiale se ciocnesc între ele generând un număr şi mai mare de mici fragmente care pun în pericol misiunile spaţiale. 

"Este posibil să fi trecut în oarecare măsură frontiera în care suprapopulăm spaţiul orbital terestru, ce devine un fel de scut care nu ne va mai permite să realizăm investigaţii în viitor", a avertizat el. În prezent, Sistemul de Control al Spaţiului a catalogat peste 50.000 de obiecte amplasate pe diferite orbite, a căror masă totală ar cântări 7.200 de tone

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel