Rușii au lansat trei sateliți în spațiu. Vezi la ce folosesc

gonets
gonets

Racheta rusească Rockot a realizat un nou zbor de la baza spaţială din Plesetsk, având încărcaţi la bord trei sateliţi civili de comunicaţie din clasa Gonets. Cei trei pasageri au indicativele Gonets -M 5, 6 şi respectiv 7.

Precedenta lansare a unei rachete Rockot avusese loc pe 15 ianuarie (atunci tot cu trei sateliţi de comunicaţie, însă varianta militară Strela 3M), iar o lansare similară (însă cu numai doi sateliţi Gonets - platformele cu indicativele 3 şi 4) fusese realizată în iulie 2012.

Programul Gonets a pornit imediat după destrămarea URSS, în 1992, prin lansarea a două prototipuri-Cosmos 2199 şi Cosmos 2201. A urmat versiunea Gonets D1, o constelaţie de 12 sateliţi (cu două planuri orbitale având fiecare 6 sateliţi), lansaţi între 1996 şi 2001 la bordul rachetei Tsiklon 3. Cu menţiunea că trei dintre ei nu au mai ajuns pe orbită, fiind pierduţi în lansarea din decembrie 2000.

Ce sunt sateliții Gonets

Gonets-M sunt construiţi de NPO Prikladnoi Mekhaniki (NPO PM), au o durata de viaţă de minim 5 ani şi cântăresc 280 kg. Orbita în care zboară are caracteristicile (aproximative) 1480 km x 1510 km x 82.5 grade înclinaţie. 36 de sateliţi, distribuiţi în 6 planuri orbitale, sunt aşteptaţi atunci când constelaţia va ajunge la maturitate.

Lista lansărilor de sateliţi Gonets-M cuprinde: M1 (lansat în decembrie 2005), M2 (lansat în septembrie 2010), M3 şi M4 (lansaţi în iulie 2012) şi M5, M6 şi M7 (lansaţi acum, în septembrie 2013). Cu excepţia primului satelit care a fost plasat pe orbită de o rachetă Kosmos-3M, toate celelalte zboruri au fost deservite de rachete Rockot Breeze KM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel