Politica de coeziune post-2020 trebuie să rămână principala politică de investiţii la nivelul Uniunii Europene (UE), a declarat la Varşovia ministrul delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb, care a participat la Reuniunea miniştrilor responsabili cu politica de coeziune din statele Vişegrad + 4.
'Viitorul politicii de coeziune este strâns legat de cel al Uniunii Europene, fiind esenţială garantarea unei politici de coeziune europene puternică şi eficientă, care să genereze o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii în toate regiunile europene. Politica de coeziune post-2020 trebuie să rămână principala politică de investiţii la nivelul Uniunii Europene', a spus Plumb.
Ministrul român a atras atenţia asupra faptului că politica de coeziune trebuie să fie un pilon bugetar al Uniunii Europene, iar parteneriatul, solidaritatea şi principiile subsidiarităţii ar trebui să rămână componentele esenţiale ale acestei politici europene extrem de importantă pentru statele membre ale UE.
De asemenea, Rovana Plumb a mai spus că viitoarea politică de coeziune ar trebui să fie simplificată şi flexibilă pentru a încuraja autorităţile locale să utilizeze fondurile europene într-un mod mai bun decât în trecut.
Ministrul delegat pentru fonduri europene a semnat, în cadrul Reuniunii, documentul de poziţie comun privind politica de coeziune post-2020.
Documentul conţine o poziţie comună a statelor participante la reuniunea din Grupul Vişegrad (Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia), pe de o parte, şi Bulgaria, Croaţia, România şi Slovenia (V+4), pe de altă parte, faţă de orientările generale privind politica de coeziune pentru perioada de programare financiară post-2020.
Corina Creţu, comisarul european pentru politică regională, a susţinut că scopul politicii de coeziune este de a îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a tuturor.
'Scopul politicii de coeziune este de a îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a tuturor. Acesta este motivul pentru care trebuie să luptăm pentru ea şi pentru viitorul ei, deoarece este viitorul nostru comun: locuri de muncă şi creştere economică prin politica de coeziune, locuri de muncă şi creştere economică pentru toţi, pentru toate regiunile', a spus Creţu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu