Rectificare bugetară, 26 noiembrie 2021. Ce arată OUG publicată de Ministerul de Finanțe încă de joi

OUG rectificare bugetară/noiembrie 2021
OUG rectificare bugetară/noiembrie 2021

OUG pentru rectificarea bugetară aflată astăzi pe masa Guvernului a fost gata încă de joi, prima zi a Guvernului Ciucă. 

Ministerul de Finanțe a publicat joi, 25 noiembrie 2021, Ordonanța de Urgență pentru rectificarea bugetară, denumită ”Ordonanța de urgență a Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2021 și la instituirea cadrului legal pentru acordarea unui împrumut subordonat de către statul român, prin Ministerul Finanțelor, în calitate de acționar, către CEC BANK S.A”. Primele controverse n-au întârziat să apară. Sunt voci critice, prin care Adrian Câciu, noul ministru de Finanțe, este acuzat că a avut, ca primă preocupare, să dea un miliard de lei către CEC Bank. ”În ședința de Guvern de astăzi voi veni cu rectificarea bugetară, prin care asigurăm banii necesari pentru plata tuturor drepturilor sociale, pentru susținerea sistemului de sănătate în lupta cu COVID-19, pentru funcționarea serviciilor publice. Este primul proiect realizat contracronometru cu ai mei colegi din Ministerul Finanțelor și le mulțumesc!” a anunțat noul ministru de Finanțe, în această dimineață. Cei care îl critică sunt de părere că banii care merg la banca de stat ar fi putut merge spre măsuri ”de stânga”, precum alocații, pensii, facturi. 

Rectificare bugetară, 26 noiembrie 2021. Ce arată nota de fundamentare a OUG

”Prin promovarea rectificării bugetului de stat pe anul 2021 se pot rezolva, în principal, următoarele probleme:  

- asigurarea fondurilor necesare pentru derularea programelor naționale de sănătate, precum și pentru implementarea măsurilor de stimulare a vaccinării anti COVID;

- asigurarea sumelor necesare finanțării drepturilor de personal pentru unele categorii de medici și personal medical din spitale, cabinete medicale școlare, ale asistenților medicali comunitari și mediatorilor sanitari;

- asigurarea drepturilor de natura asistenței sociale în vederea compensării aferente consumului de energie electrică și gaze, plății indemnizațiilor acordate la întreruperea activității în condițiile pandemiei, a alocațiilor de stat pentru copii, a drepturilor persoanelor cu handicap, a indemnizației de creștere a copilului și plății integrale a pensiilor și  indemnizațiilor și a ajutorului de încălzire;

- alocarea fondurilor pentru medicamente, servicii medicale și plata drepturilor salariale pentru personalul din unitățile sanitare publice și a indemnizațiilor aferente concediilor medicale;

- alocarea fondurilor pentru plata despăgubirilor acordate proprietarilor ale căror animale au fost afectate în contextul evoluției pestei porcine africane și a scrapiei;

- asigurarea fondurilor necesare pentru achiziționarea de stocuri de urgență medicală de strictă necesitate, constând în teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din proba de salivă, în scopul monitorizării permanente și eficiente a riscului epidemiologic la nivelul unităților de învățământ;

- asigurarea fondurilor pentru plata drepturilor salariale restante stabilite prin hotărâri judecătorești și acte administrative și a dobânzilor legale aferente titlurilor executorii;

- asigurarea de sume pentru acordarea subvenției reprezentând ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură precum și pentru acordarea ajutorului de stat în domeniul creșterii animalelor;

- alocarea de fonduri suplimentare pentru asigurarea cu prioritate a cheltuielilor obligatorii;

- asigurarea fondurilor pentru desfășurarea activității unităților administrativ-teritoriale;

- asigurarea fondurilor în vederea desfășurării normale a activității unor ordonatori principali de credite până la finele anului;

- asigurarea fondurilor pentru finanțarea unor cheltuieli aferente obligațiilor ce derivă din contractele de achiziții de materiale, active fixe, servicii, lucrări pentru efectuarea de reparații curente și reparații capitale la tehnica de luptă și echipamente militare, precum și pentru finalizarea unor achiziții de echipamente militare;

- continuarea achitării plăților restante înregistrate în contabilitatea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, la data de 31 octombrie 2021, rezultate din relații cu furnizorii de bunuri, servicii și lucrări, respectiv a  obligațiilor înregistrate în contabilitatea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale față de furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat precum și a stingerii unor obligații de plată ale agenților economici/unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor special.

- crearea cadrului legal pentru efectuarea de redistribuiri de credite în cadrul anumitor naturi de cheltuieli în vederea bunei desfășurări a activității ordonatorilor principali de credite;

- corelarea planificării bugetare cu evoluția prognozată a indicatorilor macroeconomici și cu execuția bugetară pe primele zece luni ale anului.” arată nota de fundamentare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel