Urmărește emisiunea live


Rate bănci, ROBOR. De ce cresc dobânzile ROBOR

Creşterea ROBOR din ultimele este cauzată de o diminuare temporară a lichidităţii şi de efectele provenite din zona pieţei valutare, a declarat, joi, Horia Braun, economistul-şef BCR. 

"Creşterea ROBOR din ultimele zile pare rezultatul suprapunerii unei serii de factori. Avem de-a face, pe de o parte, cu o diminuare temporară a lichidităţii din sistem, legată de plăţile la buget de la începutul săptămânii şi de începutul unei noi perioade de rezerva minima obligatorie. Pe de alta parte, e posibil să avem şi nişte efecte provenind din zona pieţei valutare, în condiţiile în care leul se menţine foarte stabil pe fondul unei deprecieri relativ alerte a monedelor din regiune", a spus Horia Braun pentru Agerpres. 

Potrivit acestuia, cotaţiile forward ale cursului EUR/RON au început să crească deja din vară, dar creşterile s-au intensificat semnificativ în ultimele zile, piaţa anticipând joi un curs în jur de 4,70 pentru un an înainte. 

"Cursul şi dobânzile sunt strâns legate pe piaţă, presiunile din piaţa valutară simţindu-se şi pe piaţa monetară şi viceversa. Nu în ultimul rând, am putea avea şi un joc de anticipaţii din partea unor participanţi în piaţă cu privire la o eventuală majorare a dobânzii la facilitatea de depozit din partea BNR la şedinţele de politică monetara din octombrie şi/sau noiembrie", a precizat Horia Braun. 

Economistul-şef al BCR a afirmat că s-ar putea să vedem în continuare ceva presiuni pe lichiditate şi pe dobânzi în zilele următoare, dar scenariul de bază al băncii este că lucrurile se vor calma la un orizont de câteva săptămâni şi că ROBOR la 3 luni va rămâne undeva în intervalul de 1% - 1,3% până la finele anului. 

"Mă aştept de asemenea ca BNR să dea un mesaj de predictibilitate sporită în zona de dobânzi la şedinţa de politică monetară de săptămâna viitoare. Pentru anul viitor deocamdată nu ne-am modificat prognoza, vedem tot un 1,5%-1,6% la final de an. Excesul de lichiditate va reveni în piaţa şi în absenta unor şocuri semnificative asupra inflaţiei nu vedem argumente puternice pentru o întărire substanţială a politicii monetare", a mai spus Horia Braun. 

BNR a afişat joi un nivel al ROBOR pentru depozitele la 3 luni de 1,46%, faţă de 1,25% în şedinţa de miercuri, iar pentru cele la 6 luni de 1,57%, faţă de 1,35%. 

La începutul acestui an, ROBOR la 3 luni era de 0,87%, iar ROBOR la 6 luni de 1,12%. 

ROBOR (Romanian Interbank Offered Rate) reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele.

Indicele ROBOR se stabileşte zilnic şi are ca referinţă media aritmetica a cotaţiilor de dobândă utilizate de zece bănci selectate de banca centrală. 

[citeste si]


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel