Porumb modificat genetic: China pregătește legalizarea

         

China este pregătită pentru o măsură revoluționară, care va combate traficul prin legalizare. Autoritățile din China consideră că singura cale de a aduce plantele modificate genetic în zona licită este legalizarea acestura, consideră oamenii de știință din China. Presiunea fermierilor pentru a obține semințe modificate genetic este uriașă, pe de o parte, pe de alta acestea sunt sigure pentru om și natură.

Cultivarea ilegală și vânzarea semințelor de porumb modificat genetic reprezintă o problemă stringentă în China. Cel mai bun mod de a face față acestei probleme este legalizarea OMG-urilor, spun oamenii de știință chinezi.

Într-un articol publicat recent în revista Science and Technology Daily se reamintește că cea mai mare companie producătoare și distribuitoare de semințe de porumb din China  a fost recent implicată în vânzarea ilegală de 50 kg de semințe de porumb modificate genetic, un incident pe care compania îl atribuie "problemelor de management intern". Reporterul observă că astfel de incidente de vânzare și plantare ilegală a semințelor de porumb modificate genetic au apărut cu regularitate în ultimii ani.

Fermierii iubesc aceste semințe

Experții din industrie au declarat pentru Science and Technology Daily că principalul motiv pentru căutarea porumbului modificat genetic este faptul că fermierii "iubesc" aceste semințe. Agricultorii care cresc porumb convențional au suferit pierderi grave din pricina dăunătorilor, iar oamenii de știință avertizează că mucegaiul din porumbul afectat de dăunători contaminează și porumbul sănătos atunci când boabele sunt amestecate împreună, ducând la pierderi suplimentare din cauza micotoxinelor. China utilizează soiuri de porumb modificate genetic pentru a rezista dăunătorilor, obținut prin folosirea unor gene provenite de la bacterii. Aceste modificări pot crește randamentele cu 10-30%, reflectate într-o creștere a veniturilor cu aproximativ 200 de dolari pe hectar.

Potrivit Science and Technology Daily, fermierii nu au identificat probleme de siguranță rezultate din cultivarea porumbului modificat genetic. Huang Dafang, cercetător-șef al unui institut de biotehnologie, spune că firmele distribuitoare de semințe care se confruntă cu o concurență vicioasă și care realizează profituri minuscule sunt tentate să comercializeze ilegal semințele de OMG.

OMG, la fel de sigure ca acelea convenționale

Wang Dayuan, fostul șef al Institutului Național de Cercetare al Orezului din China, asigură cititorii că porumbul modificat genetic este evaluat de instituțiile abilitate și este la fel de sigur ca soiurile convenționale de porumb. El citează un raport emis de ISAAA, care estimează că 189,8 milioane de hectare din 24 de țări au fost cultivate cu OMG-uri și nu a fost constatată vreo problemă legată de siguranța pentru consum sau a mediului în cei 21 de ani de cultivare a soiurilor OMG la nivel mondial. China a plantat bumbac OMG și importă boabe de soia de peste 20 de ani, fără probleme.

Huang Dafang spune că legalizarea cultivării porumbului modificat genetic în China va fi salutată de majoritatea fermierilor, companiilor de semințe și procesatorilor. În plus, va ajuta China să devină competitivă pe plan internațional, să reducă utilizarea pesticidelor chimice și să stimuleze o nouă rundă de inovare în știința agricolă, a declarat Huang pentru Daily Science and Technology.

Semințele, traficate în cutii de popcorn

Poate că este doar o coincidență, dar Economic Observer amintește faptul că Denghai - compania de semințe acuzată de vinderea ilegală a semințelor de OMG - a fost implicată într-un proiect de cercetare în domeniul OMG, în cooperare cu Dabeinong (fostă DBN) a cărei conducere executivă a pledat vinovat acum câțiva ani, legat de furtul de semințe din câmpurile de testare din Statele Unite ale Americii. Investigațiile din S.U.A. au arătat că angajații DBN au transportat semințele în China, ambalate în cutii de popcorn.

Promovarea legalizării OMG este pe agenda publică. La o zi după ce compania Denghai și-a admis săptămâna trecută incidentul legat de semințe, un alt academician de la Academia de Științe a susținut legalizarea OMG-urilor la o întâlnire a industriei producătoare de semințe, spunând: "Dacă China așteaptă până când toată lumea va accepta comercializarea OMG-uri, atunci aceasta nu se va întâmpla niciodată ".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel