România, printre primele State Membre care au demarat negocierile tehnice cu Comisia Europeană privind viitoarele priorități de investiții din bani europeni

Romania, printre primele state membre UE care poartă discuţii la COmisia Europeană pe tema investiţiilor pe bani europeni în exerciţiul financiar 2021 - 2027
Romania, printre primele state membre UE care poartă discuţii la COmisia Europeană pe tema investiţiilor pe bani europeni în exerciţiul financiar 2021 - 2027

O echipă mixtă a Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a avut o primă reuniune cu reprezentanții DG Regio și DG Employment, din cadrul Comisiei Europene pentru negocierea la nivel tehnic privind investițiile prevăzute prin Politica de Coeziune în viitoarea perioada de programare (2021-2027). Astfel, România este printre primele state membre care poartă aceste discuţii la nivelul Comisiei Europene. 

Reuniunea de astăzi, condusă din partea României de Mihaela Toader, secretar de stat în MFE, urmărește stabilirea bazelor acestui proces de negocierie, pornind de la identificarea nevoilor de investiții ale României, ce vor putea fi finanțate din fonduri europene în următoarea perioada de programare – a treia pentru România de la aderarea în UE, potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene. 

Transportul, educaţia şi sănătatea, ţinte principale ale României 

În ceea ce privește prioritățile de finanțare ale României privind fondurile europene alocate după 2021, oficialul român a arătat că țara noastră are nevoie de consolidarea infrastructurii de bază în sectoare cheie precum cercetarea publică și privată, transport, mediu, educație, sănătate și servicii sociale. Tot în următoarea perioadă de programare, România va miza pe investiții în noi modele de afaceri, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, precum și pe sprijinirea eficienței energetice a acestora, a mai subliniat secretarul de stat Toader. Dezvoltarea capacităților de producție a energiei din surse regenerabile, combaterea șomajului pe termen lung sau trecerea de la ocupare la pensionarea activă vor fi, de asemenea, parte a noii viziuni de programare.

În actualul exercițiu financiar (2014-2020), țara noastră beneficiază de 22,4 miliarde euro prin Politica de Coeziune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel