NASA va trimite, în premieră, o sondă în atmosfera înaltă a Soarelui

NASA a dezvăluit detalii referitoare la o nouă misiune spaţială extrem de ambiţioasă, ce vizează expedierea în premieră a unei sonde care va ajunge lângă atmosfera înaltă a Soarelui, în 2018.

Sonda spaţială Solar Probe Plus va avea la bord patru instrumente moderne care vor ajunge lângă coroana solară şi vor studia vânturile solare şi particulele încărcate cu energie care sunt propulsate în spaţiu de către Soare, relatază Daily Mail.

În momentul apropierii sale maximale de astru, temperaturile din jurul sondei vor ajunge la aproximativ 1.371 grade Celsius.

Solar Probe Plus va fi lansată cu ajutorul rachetei United Launch Alliance Delta 4-Heavy de la baza spaţială Cape Canaveral din Florida.

CITEȘTE ȘI: Anunț istoric al NASA despre existența extratereștrilor

Sonda americană va efectua 24 de rotaţii în jurul Soarelui. Pe parcursul celor mai apropiate trei dintre ele, sonda va ajunge la o distanţă de doar 6,1 milioane de kilometri de suprafaţa Soarelui.

Principalele obiective ale misiunii Solar Probe Plus sunt: detectarea fluxului de energie solară, înţelegerea felului în care se încălzeşte coroana solară şi explorarea mecanismelor fizice care contribuie la accelerarea vânturilor solare şi a particulelor încărcate cu energie.

Sonda şi instrumentele sale vor fi protejate de căldura uriaşă emisă de Soare cu ajutorul unui scut termic, fabricat dintr-un compus pe bază de carbon.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel