NASA, noi detalii ale misiunii ARM de studiere a unui asteroid

NASA a anunțat miercuri noi detalii cu privire la proiectul Asteroid Redirect Mission (ARM), proiect ce va intra în derulare după anul 2020 și care își propune să studieze un asteroid, ocazie cu care urmează să fie testate și noi tehnologii ce vor fi folosite în viitoarele expediții spațiale cu echipaj uman, printre care și prima expediție spre Marte, conform unui comunicat publicat pe site-ul Agenției spațiale americane.

De asemenea, NASA a anunțat că și-a mărit capacitatea de detecție a asteroizilor aflați în relativa apropiere a Pământului cu 65%, scrie Agerpres.

În cadrul misiunii ARM, o sondă robotizată va preleva un bolovan de pe suprafața unui asteroid din apropierea Pământului și-l va transporta pe o orbită stabilă în jurul Lunii, unde va fi studiat de astronauți.

CITEȘTE ȘI: NASA: Cerul din Ohio, luminat de un asteroid de 226 de kilograme

"Asteroid Redirect Mission ne va oferi o demonstrație preliminară a mai multor noi tehnologii de zbor spațial pe care le vom folosi în viitoare misiuni dincolo de orbita terestră și care în cele din urmă ne vor duce până pe Marte", a declarat administratorul asociat al NASA, Robert Lightfoot. "Culegerea unui bolovan de la suprafața unui asteroid va avea un impact direct asupra pregătirilor pentru viitoarele misiuni umane dincolo de orbita terestră și desemnează începutul unei noi ere a zborurilor spațiale", a mai adăugat el.

CITEȘTE ȘI: Cum arată partea întunecată a lunii. VIDEO lansat de NASA

NASA nu va anunța care este asteroidul vizat de această misiune până în 2019, cu un an înainte de lansarea sondei robotizate. Oamenii de știință trebuie să aleagă un asteroid ținând cont de o serie de caracteristici, precum dimensiune, rotație, formă și orbita pe care se află. Până în acest moment NASA a identificat trei potențiali candidați pentru această misiune: asteroizii Itokawa, Bennu și 2008 EV5. Cercetătorii care participă la acest proiect de misiune se așteaptă să identifice în medie unul sau doi noi potențiali candidați în fiecare an rămas până în 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel