NASA ar fi găsit dovada "vieții extraterestre pe Marte"

Roverul Curiosity ar fi găsit metan pe Marte, un indicator că pe Planeta Roșie ar putea exista viață extraterestră.

Existența metanului, găsit de roverul care a aterizat în urmă cu aproape 3 ani pe Marte, nu poate fi cu ușurință explicată de geologie sau alte teorii. Cercetărorii nu sunt siguri de originea metanului, dar este posibil ca acesta să provină de la un organism viu precum o bacterie foarte mică, scrie The Independent.

Dacă acest gaz provine de la microbi vii, care respiră, descoperirea din această săptămână ar putea fi una dintre cele mai importante din istorie. Pe pământ, 95% din metan provine de la organisme microbiene. 

Plecând de la informații colectate timp de 20 de luni de robot în craterul Gale, unde se află din august 2012, cercetătorii au descoperit emanații de metan. Sursa acestora ar putea fi, pe de o parte, descompunerea solului sub efectul luminii soarelui sau materiale organice transportate de meteoriți, potrivit AFP.

S-a descoperit de asemenea că nivelurile de metan în crater, în apropiere de locul unde se afla Curiosity, "cunosc vârfuri de zece ori mai ridicate câteodată de-a lungul a doar 60 de zile marțiene, ceea ce este surprinzător având în vedere că acest gaz are o durată de viață de circa 300 de ani", explica autorii acestui studiu, printre care se afla și Christ Webster, de la Jet Propulsion Laboratory of NASA.

"Aceste rezultate sugerează că metanul este produs ocazional sau scapă din sol în apropiere de craterul Gale și că se dispersează rapid odată ce aceste surse se reduc", mai spun cercetătorii.

Angajat NASA: "Ce se întâmplă pe Marte este ţinut secret"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel