Muzeul Nobel, Stockholm: Testamentul lui Alfred Nobel, expus pentru prima dată în public

Testamentul savantului Alfred Nobel, care include clauzele speciale referitoare la înfiinţarea celebrelor premii care îi poartă numele, este expus pentru prima dată în public, în cadrul unei expoziții la Muzeul Nobel din Stockholm, deschisă în 13 martie.

Documentul a fost redactat în 27 noiembrie 1895 și, până în prezent, foarte puține persoane s-au bucurat de privilegiul de a-l vedea. Acum, el este piesa de rezistență a unei expoziții la Muzeul Nobel din Stockholm, tematica expoziției fiind moştenirea lăsată de Alfred Nobel.

Testamentul echivalează cu o foaie de format A4 pliată în două, redactat astfel pe un total de patru pagini, care cuprinde ultimele dorințe ale savantului suedez legate de averea sa de aproape aproape 2 miliarde de coroane suedeze în zilele noastre (220 milioane de euro).

Acest document scurt a pus bazele celor mai prestigioase premii științifice și culturale din lume, Premiul Nobel.

În testament, inventatorul dinamitei a stipulat ca veniturile imensei sale averi să fie oferite în fiecare an "sub formă de premii celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanității".

Premiile Nobel pentru Fizică, Chimie și Economie sunt decernate de Academia Regală de Știință din Suedia.

Institutul Karolinska decernează Premiul Nobel pentru Medicină, în timp ce Academia Suedeză decernează Premiul Nobel pentru Literatură.

Premiul Nobel Pentru Pace este decernat de un comitet alcătuit din 5 persoane alese de Parlamentul Norvegiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel