Motivul pentru care e bine să agăți o monedă în bradul de Crăciun

Foto Pexels
Foto Pexels

Împodobirea bradului de Crăciun este una dintre cele mai frumoase tradiții care se leagă de perioada sărbătorilor de iarnă.

Bradul de Crăciun se împodobește în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, data s-a modificat, oamenii preferând să împodobească bradul cât mai devreme pentru a se bucura mai mult timp de frumusețea acestuia.

Artificial sau natural, mai mic sau foarte înalt, bradul de Crăciun este un simbol al sărbătorii Nașterii Domnului.

Dacă în trecut oamenii împodobeau bradul de Crăciun cu dulciuri, mere, nuci sau covrigi, acum există adevărate tendințe atunci când vine vorba despre împodobirea bradului de Crăciun. În funcție de preferințe, bradul de Crăciun poate fi împodobit într-o sigură culoare sau într-o combinație de culori, existând globuri multicolore care fac posibil aproape orice design. 

Deși împodobirea bradului de Crăciun ține foarte mult de gusturile fiecărei persoane în parte, există o tradiție veche pe care unii oameni o respectă chiar și în zilele noastre. Se spune că este bine ca, printre globuri și beteală, oamenii să pună în brad o monedă. Aceasta ar trebui înfășurată într-o hârtie și legată cu ață roșie. Tradiția spune că cei care pun o monedă în bradul de Crăciun vor avea parte de un an nou plin de bucurii, înfloritor și cu foarte multe realizări. Moneda va atrage norocul și bogăția în casă și le va aduce celor care locuiesc în ea fericire și stabilitate.

Citește și...

Ouă umplute, piftie, salată de boeuf. Bilic, recomandări despre preparatele nelipsite de sărbători

Ouă umplute, rețetă clasică

„Ouăle umplute sunt un preparat pe cât de simplu și versatil, pe atât de festiv și elegant. Nu doar umpluturile sunt nenumărate ca variante, dar și decorarea lor este o provocare pentru simțul artistic din orice bucătar. Bineînțeles, rețeta clasică înseamnă ouă umplute cu pate de ficat, fie făcut în casă, fie gata preparat (conservă). Apoi "condimentele" pot varia, de la unt, maioneză, muștar, castraveți murați, până la ceapă verde, ardei iute sau hrean. Dar nu doar cu pate de ficat se fac ouă umplute, ci cu orice ingrediente care pot fi transformate într-o pastă: cremă de brânză cu mărar, smântână, chimen sau boia, ton sau sardine în conservă, anchois, somon, creveți, avocado, măsline, jambon crud-uscat sau prăjit crocant, salam chorizo, brânzeturi cu mucegai etc.

Oul ca aliment? O esență de nutrienți de înaltă valoare și cu bioeficiență ridicată. Albușul este un amestec exclusiv de apă și proteine, cele mai pure posibil - de aceea se numesc "proteine etalon". Apoi în gălbenuș avem grăsimi valoroase, vitamine din abundență și minerale din belșug. În ou se concentrază tot ce e mai bun în natură, din el se naște o viață nouă.

Dacă ar avea și fibre, am putea considera oul alimentul perfect, așa trebuie să-l asociem cu legume și un pic de carbohidrați (o banală felie de pâine) dacă vrem o masă echilibrată. Cu doar 80cal și o putere sățiogenă considerată de neegalat, oul (fără pâine) este "prietenul" curei de slăbire și al dietei proteice/ketogenice. Deci nu vă sfiiți să dați frâu liber imaginației și încântați-vă musafirii cu ouă umplute în cât mai multe variante.

P. S. Oul are colesterol, dar nu este responsabil de creșterea colesterolului din sânge decât în procent de 10%. Și nu "cade greu la ficat", ci e colecistokinetic, adică pune bila leneșă la treabă", a precizat Mihaela Bilic pe Instagram.

Piftia, sub 3% grăsime

„Ce e piftia? O carne fiartă cu usturoi, un fel de rasol consumat cu tot cu zeamă/supă. Doar că la piftie nu folosim bucăți nobile de carne, ci părțile de categoria a 2-a: picioare, urechi de porc sau tacâmuri de curcan. Important este sa aibă zgârciuri, oase și șorici, adică multă gelatină și puțină carne. Nici grăsime nu prea avem în piftie, iar puțina care există se ridică la suprafată (ca la ciorbă) și poate fi îndepărtată după ce se încheagă/întărește. Prin urmare, piftia are sub 3% grăsime, aproape 5% proteine (și mult colagen) totul cu numai 30cal/100g. Dacă nici ăsta nu e preparat dietetic, ce să zic!?!

Suplimentar se potrivește și în dietele proteice, pentru că nu conține glucide, iar faptul că e fiert îl face usor de digerat. Zeama întărită sub formă de gelatină e bogată în colagen și concentrată în calciu cu bioeficiență maximă, deci piftia poate deveni preparatul ideal pentru osteoporoză și probleme articulare. Cât despre siluetă nicio grijă, chiar dacă o mâncați cu o felie de pâine, tot "de slăbit" se cheamă că este", a transmis Mihaela Bilic tot pe Instagram.

Salata de boeuf, de unde pot apărea probleme pentru siluetă

„Când spui salată te gândești la ceva dietetic, ușor. Ori salata de boeuf e mai degrabă un fel consistent, complet de mâncare. Și dacă cantitatea nu e simbolică (2 linguri), silueta va avea de câștigat/suferit. Ingredientele sunt simple, hrănitoare: cartofi fierți, morcov, păstârnac, țelină (vă recomand), mazăre, murături și carne. Chiar dacă are "boeuf-ul" în titlu, poate fi făcută și cu carne de pui/curcan, dar și cu pulpă de porc (foarte gustos). De preferat castraveții murați în saramură, nu în oțet, fermentația lactică aduce un plus de savoare și beneficii pentru digestie. Cartofii fierți și reci au amidon cu absorție lentă și rol prebiotic, iar mazărea e plină de fibre și minerale. De carne nu mai vorbim - sățioasă, cu proteine complete, antianemică și cu calorii negative.

Până aici totul perfect, acoperim toate nevoile nutritive ale sezonului rece. De unde pot apărea problemele pentru siluetă? Din maioneză!!!! Pentru fiecare lingură socotiți 150cal. Este decizia fiecărei gospodine cât de "legată" va fi salata, însă sfatul meu este să nu înnecați ingredientele, să nu o transformați într-un sos de maioneză.

Concluzia: salata de boeuf este, probabil, piesa cu "greutate" a meniului de Sărbători. A se consuma cu moderație/responsabil", a precizat Mihaela Bilic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel