#metoo Brigitte Bardot desfiiintează campania. Cuvinte DURE

Brigitte-Bardot
Brigitte-Bardot

Fosta actriţă franceză Brigitte Bardot consideră că denunţarea hărţuirilor de către actriţe este ''în cele mai multe cazuri, ipocrită, ridicolă, banală'' şi le critică pe cele care încearcă să seducă pentru a obţine un rol, informează France Presse. 

Într-un interviu publicat miercuri pe site-ul publicaţiei Paris Match, emblematica actriţă acum în vârstă de 83 de ani, devenită star în anii 1950, susţine că "nu a fost niciodată victimă a hărţuirii". 

Întrebată despre denunţarea hărţuirilor, ea a răspuns:

În ceea ce le priveşte pe actriţe, şi nu femeile în general, este, în cele mai multe cazuri, ipocrită, ridicolă, banală. Aceasta ia locul unor teme importante care ar putea fi discutate", estimează Brigitte Bardot, care a renunţat la cariera cinematografică în 1973 pentru a se dedica bunăstării animalelor. 

"Sunt multe actriţe care se poartă ispititor cu producătorii pentru a obţine un rol. Apoi, pentru a vorbi despre ele, vin să spună că sunt hărţuite. ... În realitate, mai degrabă decât să se întoarcă în favoarea lor, le pătează reputaţia", spune protagonista din Et Dieu... créa la femme" (Şi Dumnezeu... a creat femeia) , filmul lui Roger Vadim din 1956. 

O sută de femei, printre care compatrioata lui BB Catherine Deneuve, au semnat la 9 ianuarie un articol apărut în ziarul Le Monde în care apără libertatea bărbaţilor de deranja şi se opun campaniei de denunţuri apărute după cazul Weinstein, o luare de poziţie opusă reacţiilor exprimate până acum în acest scandal, aminteşte AFP, relatează Agerpres.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy