Marii producători de cauciuc natural vor elimina restricţiile la export

Principalii producători mondiali de cauciuc natural, Thailanda, Indonezia şi Malaezia, au decis să nu prelungească restricţiile impuse în primăvară cu privire la exporturile de cauciuc natural, au declarat luni pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.

În luna martie a acestui an, Consiliul Internaţional Tripartit al Cauciucului, compus din Thailanda, Indonezia şi Malaezia, a decis să introducă restricţii vizând exportul a aproximativ 240.000 de tone de cauciuc natural timp de patru luni, în încercarea de a determina o creştere a preţurilor.

Potrivit surselor, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, Indonezia şi Malaezia au finalizat partea care le revenea din programul de limitare a exporturilor, program care a început să fie implementat la data de 1 aprilie 2019. De asemenea, Thailanda, care a început să îşi limiteze exporturile în data de 20 mai, va finaliza partea care îi revenea din program în luna septembrie.

Împreună, Thailanda, Indonezia şi Malaezia controlează 70% din producţia globală de cauciuc natural. Piaţa de cauciuc natural are dimensiuni reduse comparativ cu alte pieţe de materii prime, producţia anuală fiind de aproximativ 11 milioane de tone.


Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23