LIVE VIDEO. Compania SpaceX va trimite capsula Dragon spre Stația Spațială Internațională, marți, ora 6.20 (ora 13.20, ora României), decolarea având loc în Florida.
Aceasta este a treia "vizită" a lui Dragon pe ISS, după primul zbor demonstrativ, reuşit în luna mai 2014, care a marcat, totodată, prima conectare la avanpostul spaţial a unui vehicul privat, și după zborul de la sfârșitul lunii septembrie 2014.
Lansarea va avea loc în Cape Canaveral (Florida) și va fi vizibilă pentru toți cei aflați la maxim 500 de mile de zona de lansare. Evenimentul va fi transmis în direct, în jurul orei 13.20, ora României.
NASA pariază pe SpaceX şi alte companii private pentru a prelua misiunea navetelor spațiale, al căror program s-a încheiat în iulie 2011. NASA doreşte să aprovizioneze ISS cu costuri cât mai mici, dar şi să transporte cu propriile vehicule astronauţi, începând cu 2015.
Potrivit unui contract în valoare de 1,6 miliarde de dolari încheiat între NASA şi SpaceX, compania americană trebuie să efectueze 12 misiuni de aprovizionare a ISS în patru ani.
NASA a mai încheiat contracte în acest sens cu companiile private Orbital Sciences Corporation, Boeing şi Sierra Nevada.
După retragerea din circulaţie a navetelor americane, în 2011, NASA depinde exclusiv de capsulele ruseşti Soyuz - care au trei locuri - pentru a-şi trimite astonauţii la bordul ISS şi plăteşte Rusiei suma de 63 de milioane de dolari pentru un loc la bordul acestor vehicule.
În ceea ce priveşte misiunile de aprovizionare, ISS depinde de vehiculele automatizate de tip cargo ruseşti Progress, europene (ATV) şi japoneze (HTV), care sunt create pentru a fi folosite o singură dată şi care se autodistrug arzând la reintrarea în atmosfera terestră, la finalul misiunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu