Laureaţii elveţieni ai premiului Nobel pentru Fizică 2019: ''Acest premiu este pur şi simplu extraordinar''

Cei doi oameni de ştiinţă elveţieni, Michel Mayor şi Didier Queloz, care au fost desemnaţi marţi câştigătorii Premiului Nobel pentru Fizică, împreună cu James Peebles, care are dublă cetăţenie - canadiană şi americană, au declarat că această distincţie este ''pur şi simplu extraordinară'', relatează AFP.

Într-un comunicat publicat de Universitatea din Geneva, Michel Mayor şi Didier Queloz şi-au reamintit emoţia pe care au simţit-o când au descoperit, în 1995, prima planetă din afara Sistemului nostru Solar. Aceasta este cea mai interesantă descoperire a întregii noastre cariere, iar faptul că am primit un premiu Nobel este pur şi simplu extraordinar, au declarat cei doi oameni de ştiinţă.

Michel Mayor se află în prezent în Spania, iar Didier Queloz se află în Marea Britanie.

Aceasta este o recunoaştere fantastică a muncii depuse de Michel Mayor şi Didier Queloz, a declarat rectorul Universităţii din Geneva, unde cei doi oameni de ştiinţă lucrau în momentul în care au făcut descoperirea.

Ea reflectă calitatea abordării lor ştiinţifice, rigoarea lor, dar şi creativitatea şi capacitatea lor de a gândi - şi de a căuta - în afara căilor cunoscute, care se află la originea celor mai mari descoperiri, a declarat Yves Flückiger într-un comunicat.

Este o veste formidabilă şi pentru Universitatea noastră, pentru Geneva şi pentru toată Elveţia, care vede calitatea cercetării sale răsplătită la cel mai înalt nivel, a mai spus el.

Oamenii de ştiinţă elveţieni Michel Mayor şi Didier Queloz au explorat galaxia din care face parte şi Sistemul Solar, Calea Lactee, în căutarea unor lumi ascunse. În 1995 ei au realizat prima descoperire a unei planete din afara Sistemului Solar, aflată pe orbita stelei 51 Pegasi, o stea din aceeaşi categorie cu Soarele. Descoperirea lor a dat startul unei revoluţii în astronomie. De atunci au fost descoperite peste 4.000 de exoplanete în Calea Lactee şi, pornind de la studiul lor, au apărut noi teorii despre modul în care se nasc planetele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel