KLAUS IOHANNIS a anunțat ce urmează după demisia lui VICTOR PONTA - UPDATE

Președintele Klaus Iohannis a făcut miercuri, de la ora 17:00, primele declarații de presă în care a comentat demisia premierul Victor Ponta și a întregului Guvern. Klaus Iohannis a anunțat că așteaptă ca Victor Ponta să-i înainteze demisia din funcția de premier, după care va chema partidele politice la consultări. El a precizat că respectivele consultări vor avea loc începând de joi, și a explicat că, în următoarea perioadă, la Palatul Victoria se va afla un guvern interimar.

UPDATE: 'Acum avem o situaţie nouă, un guvern demisionar. Aştept ca prim-ministrul demisionar să-mi înainteze demisia Guvernului şi imediat voi lua legătura cu partidele parlamentare şi voi convoca consultări cu partidele. Aceste consultări, în varianta optimală, vor avea loc mâine, cel târziu poimâine', a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni.

El a precizat că, până la sfârşitul acestei săptămâni, vrea să finalizeze prima rundă de consultări pentru a avea o imagine despre cum văd partidele soluţionarea acestei situaţii.

'Vom avea un Guvern interimar, vom avea o soluţie pe care o voi comunica atunci când ea se cristalizează', a arătat Iohannis.

Cu privire la variantele lansate de partide şi analişti, şeful statului a susţinut că nu doreşte să intre în detalii tehnice.

'După ce vom parcurge următorii paşi, după prima rundă de consultări, voi veni în faţa opiniei publice şi voi expune primele concluzii, opinia mea în ce priveşte demersul ulterior, însă aceste schimbări sunt doar un nou pas, un pas important, dar doar un pas în direcţia schimbării politicii româneşti, în direcţia îmbunătăţirii performanţei clasei politice româneşti, despre o politică aşa cum o dorim cu toţii, pragmatică şi transparentă. Mai este mult de făcut. Nu putem să credem că o simplă schimbare a Guvernului rezolvă problemele României, nici măcar problemele clasei politice. Este nevoie de mult mai mult. Eu sunt dispus să-mi asum aceste demersuri care, în final, vor duce la un altfel de politică în România, o politică pentru cetăţeni, previzibilă şi transparentă', a declarat Iohannis.

El a subliniat că Guvernul a demisionat 'foarte târziu': 'A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă. Dacă s-ar fi respectat şi s-ar fi impus respectarea normelor şi a legilor niciunul nu ar fi trebuit să moară', a mai spus Klaus Iohannis.

-------------------------

Știrea inițială: 

În presă, deja se vehiculează nume noi de premieri, cum ar fi Dacian Cioloș sau George Maior, rechemat de urgență în țară din SUA. 

VEZI AICI: George Maior, ambasadorul României în SUA, rechemat de urgență în țară

Preşedintele Klaus Iohannis are, potrivit Constituției, atribuţia de a desemna un prim-ministru interimar după demisia premierului Victor Ponta.

Conform articolului 106 al Constituţiei României, "funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege". La articolul 107, alineatul (3), se prevede că "dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern". Conform legii fundamentale, aceste prevederi "se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile", se precizează la aliniatul (4) al aceluiaşi articol.

[citeste si]         

Articolul 110, referitor la încetarea mandatului, prevede la alineatul (2) că Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. Următoarele două alineate din acelaşi articol arată că în situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103, iar Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.

Constituţia României prevede, la articolul 103, alineatul (1), că pentru învestitura unui guvern "Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. La acelaşi articol se stipulează: "Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului".

Alineatul 3 precizează că "Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel