€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Grindeanu, culisele discuției cu Nazare despre cazul multinaționalelor: Nu este suficient!

grindeanu-valea-oltului_22191100
 

Sorin Grindeanu, președintele Partidului Social Democrat, a avut o întâlnire cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, anunță că a avut o discuție cu Alexandru Nazare privitor la multinaționale. El a arătat că sunt necesari pași suplimentari pentru diminuarea deficitului bugetar.

„Am avut astăzi o primă întâlnire cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în cadrul căreia am abordat situația finanțelor publice.

Salutăm măsura care prevede blocarea înstrăinării profiturilor în cazul multinaționalelor, ca primă etapă dintr-o reformă mai amplă privind un sistem fiscal echitabil.

Consider că este un pas necesar, dar nu suficient.

Trebuie să continuăm în această direcție pentru diminuarea optimizărilor fiscale, astfel încât povara austerității să nu fie pusă doar pe umerii persoanelor vulnerabile și a clasei de mijloc.

Am convenit să se realizeze analize de impact cu privire la:

• suprataxarea averilor mari (triplarea impozitului pe marilor averi)

• majorarea taxării câștigurilor realizate din speculații de capital pe termen scurt

• creșterea impozitării de la 10% la 16% pe câștigurile din veniturile din criptomonede

• creșterea de zece ori a amenzilor pentru fiecare angajat fără contract de muncă  

• termene mai scurte pentru limitarea perioadei în care o firmă poate rămâne în insolvență

• interzicerea înființării de noi firme de către asociați/administratori în insolvență.

Apreciez deschiderea ministrului de Finanțe de a identifica, alături de specialiștii noștri, cele mai potrivite măsuri pentru a depăși acest moment.

Un punct vital rămâne continuarea marilor proiecte de infrastructură și a investițiilor publice prin Programul Național Anghel Saligny. Rectificarea bugetarătrebuie să țină cont de nevoile de dezvoltare ale României.

Vom continua aceste consultări, în perioada următoare, deoarece este important să venim cu un program de relansare pentru economia românească“, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close