Gigi Becali: Topul scandalurilor în direct, de la Tatoiu la Radu Carp

Becali Dragomir
Becali Dragomir

Poate cel mai mediatizat personaj din România, Gigi Becali are de ispășit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare. Chiar dacă va ieși, așa cum îi permite legea, după executarea a două treimi din pedeapsă, patronul Stelei tot va lipsi pentru doi ani de pe micile ecrane, acolo unde nu o dată a fost implicat în discuții contradictorii, ce au degenerat până la înjurături sau amenințări.

De Ce News vă prezintă un top al scandalurilor în care a fost implicat de-a lungul timpului latifundiarul din Pipera. Scandaluri care, deși condamnate de mulți, poate unora - fani ai lui Gigi Becali, nu puțini la număr - le vor lipsi în perioada în care acesta nu va mai apărea la televizor. Scandaluri care dacă nu ar fi făcut audiență și nu ar fi fost vânate pentru raiting, altfel s-ar fi oprit după primele două-trei, nu s-ar fi înmulțit în felul acesta.

1. Gigi Becali izbucnește la adresa lui Radu Carp, fostul șef al Diplomației Române, despre care spune: „Îmbrăcat urât e, prost e, urât e. Păi, dacă nu-l jignești, vine iar la televizor și iar minte”.

http://www.youtube.com/watch?v=LgEFSR9XOY8

2. „Doamna Tatoiu e dusă!”, și-a început Becali reprezentația. După care au urmat, la adresa Monicăi Tatoiu, invective ca: „Idioată, cretină, tâmpită”. Pentru ca la final concluzia să fie: „Râde ca proasta-n p...”.

http://www.youtube.com/watch?v=hTVX-qupckQ

3. Nici „sexoloaga” lui Dan Diaconescu nu a scăpat de furia fostului deputat. „Îți dai seama cam cât de nebună trebuie să fie femeia asta. (...) De unde are ea atât de multă experiență despre sex? Atât de mult s-a penetrat? Hai să vedem câți kilometri au intrat în ea!”, s-a dezlănțuit Becali - după cum el însuși a mărturisit - în goana după raiting.

http://www.youtube.com/watch?v=2anuQu0bNaQ

4. Becali l-a ironizat și pe șeful statului, Traian Băsescu, din cauza celebrei șuvițe. „Avea pene în cap vara?” se întreba Becali, cu aluzie la desele momente în care șuvița îi juca feste președintelui.

http://www.youtube.com/watch?v=wHkWwi4yJC8

5. Către Miron Mitrea: „Vezi, nu fi obraznic! (...) Ești nebun, ești un dobitoc și esti un prost! Ai uitat când îmi era milă de tine”, a tunat și a fulgerat Becali.

http://www.youtube.com/watch?v=GDxu1eBLQ3I

6. După ce Dan Diaconescu a invocat o eventuală confruntare cu Becali la alegerile prezidențiale, acesta a reacționat: „Iar a început să bată câmpii. Băi, Dane, tu ești nebun? (...) De la minciună ai sărit și la îmbârligătură acum. (...) Cum să se lupte el cu mine? E nebun? Îl fac carne de mici. Îl toc!”

http://www.youtube.com/watch?feature=fvwp&NR=1&v=nJA4JuAhT6A

7. În cazul lui Miron Cozma, care a ripostat, s-a trecut și la amenințări: „El crede, cerșetorul ăsta, că lumea trebuie să îi de lumea bani lui. Păi uite că nu îi dau eu bani lui, că trimit pe unul acum după tine. (...) Ești o hahaleră și un nenorocit! Asta ești.”

http://www.youtube.com/watch?v=9dZAUr4Y1B0

8. Gigi Becali și Corneliu Vadim Tudor au fost de-a lungul timpului, de la frați, la cei mai mari dușmani. „De nebunie va face spume - cum a mai făcut și a căzut - și probabil îl vom vedea ori în spital, ori la vreo mânăstire undeva, ca să-și scoată dracii din el”, sunt doar câteva dintre „cuvintele dulci” adresate de Becali fostului coleg de alianță, care nu s-a lăsat nici el mai prejos.

http://www.youtube.com/watch?v=lU3x8PNDrZM

9. Un alt personaj cu care Becali a fost prieten și dușman de-a lungul timpului este șeful LPF, Dumitru Dragomir. Nemulțumit de banii primiți din drepturile TV, patronul Stelei a răbufnit la adresa lui Dragomir: „Păi boșorogul ăsta se pune cu mine?”, au fost câteva din cuvintele ce pot fi reproduse.

http://www.youtube.com/watch?v=8mngnZZYUzc

De asemenea, Becali a făcut spectacol și când a râs minute întregi pe seama bolii lui Mitică Dragomir:

http://www.youtube.com/watch?v=LxSar3dP_9g

10. Nici cel care îi este acum prieten și angajat, Mihai Stoica, nu a scăpat de răbufnirile patronului roș-albaștrilor: „Crezi că îmi este mie frică de tine? Mi se rupe mie p... de tine! (...) Ești prea obraznic! Tu o cauți cu lumânarea, te mănâncă pielea. Tu vei fi un nimeni toată viața!”

http://www.youtube.com/watch?v=25lF2TfBv9Q

11. Deranjat de o întrebare ironică, Becali reacționează în stilu-i caracteristic la adresa jurnalistului Ion Ioniță: „Prostule, tâmpitule, dobitocule”, i s-a adresat fostul deputat acestuia.

http://www.youtube.com/watch?v=nVOlT5BKUA0

12. După ce a fost făcut paranoic de ziaristul Cornel Nistorescu, Becali a venit val-vârtej în emisiunea respectivă, pentru un drept la replică: „O zdreanță de om. Cea mai mare zdreanță de om pe care am întâlnit-o în viața mea. E o hahaleră de om și un gunoi”, a spus Becali în timp ce arăta că a venit atât de repede, încât nu a apucat să își pună ciorapi.

http://www.youtube.com/watch?v=kaxLXQGWnW0

13. Pe vremea când era în război deschis cu galeria, Becali a avut o răbufnire, atât la adresa suporterilor care îl contestau, cât și la adresa realizatorilor TV: „Păi mă pui cu nebunul ăsta să vorbesc? Ăsta e nebun!”

http://www.youtube.com/watch?v=4l-xfNW1TLs

14. Un alt moment memorabil - de data asta fără scandal și înjurături - cu Gigi Becali la televizor a avut loc la B1 TV. Alături de Dumitru Dragomir, patronul Stelei a avut o criză de râs în direct, ce a durat mai multe minute.

http://www.youtube.com/watch?v=8pGwpXPyDIQ

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel