Gigantul asigurărilor de sănătate din SUA, cădere la bursă. Semnul unei crize ca în 2008, sau efect al uciderii CEO-ului?

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

S-a mai întâmplat o singură dată, în 2008. Să însemne picajul în care se află acțiunile UnitedHealth, cea mai mare companie de asigurări de sănătate din SUA, că începe o nouă criză globală, cum a fost criza generată de prăbușirea coloșilor imobiliari Fannie Mae și Freddie Mac, urmată de căderea Lehman Brothers?

Acțiunile UnitedHealth au intrat în picaj săptămâna aceasta, după publicarea unui rezultat financiar surprinzător de slab și reducerea estimărilor.

Compania a fost afectată după uciderea CEO-ului său, în decembrie 2024, de către Luigi Mangione, dar părea că reușise să treacă peste această criză. Ucigașul a fost arestat având asupra sa un manifest scris de mână în care susținea că a recurs la gestul extrem ca răspuns justificat la corupția din industria asigurărilor de sănătate.

Incidentul, însă, a reflectat frustrarea tot mai mare a americanilor față de un sistem de sănătate care le refuză frecvent tratamentele, le impune costuri ridicate pentru asigurări medicale, și îi confruntă cu facturi neașteptate pentru servicii pe care le credeau acoperite.

Rezultat neobișnuit și inacceptabil


UnitedHealth Group i-a surprins pe investitori cu un rezultat trimestrial sub așteptări, despre care compania a recunoscut că este „neobișnuit și inacceptabil”. Firma și-a redus prognoza pentru întregul an din cauza costurilor medicale mai ridicate decât se estimase, declanșând o scădere de peste 20% a acțiunilor, care a avut ecouri în întregul sector, scrie Reuters.
Este prima dată din 2008 când compania ratează estimările privind câștigurile, iar prognoza pesimistă i-a determinat pe investitori să își retragă capitalul, în contextul în care aceștia sperau ca asiguratorul american să își mențină perspectivele de profit, mizând pe o cerere pentru servicii medicale similară cu cea din 2024. UnitedHealth a ratat de asemenea câștigurile trimestriale, din cauza costurilor mai mari decât se anticipase în planurile Medicare Advantage pentru persoanele vârstnice și pentru cele cu dizabilități.
Unii analiști cred că, totuși, evoluția UnitedHealth nu reflectă o tendință a pieței, chiar dacă afectează piața asigurărilor. Un concurent cu o pondere mai redusă, spun ei, și-a menținut prognoza de profit, după ce UnitedHealth și-a redus estimările. Elevance Health a prognozat un profit pentru primul trimestru peste estimările analiștilor și a menținut perspectivele de câștig pentru întregul an, la doar câteva ore după ce liderul industriei, UnitedHealth, și-a redus estimările și a declanșat o scădere a acțiunilor asiguratorilor de sănătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel