Gaură neagră monstruasă, decoperită în Calea Lactee. Nu ar fi trebuit să existe

O gaură neagră monstruoasă care n-ar fi trebuit să existe în Calea Lactee a fost descoperită de cercetători.

O gaură neagră atât de mare încât n-ar fi trebuit să existe în Calea Lactee a fost detectată de cercetători în cealaltă parte a galaxiei noastre, iar descoperirea pune sub semnul întrebării teoriile existente despre evoluția stelelor, informează cnet.com, citează Mediafax.

În general, s-a presupus că aceste găuri negre ar putea ajunge la o masă de până la 20 de ori mai mare decât cea a Soarelui. Însă descoperirea unei găuri negre-"monstru" - LB-1 -, cu o masă de aproximativ 70 de ori mai mare decât a Soarelui, la o distanță de aproximativ 15.000 de ani-lumină de Terra, i-a surprins pe astronomii chinezi.

Într-un nou studiu, publicat în revista Nature miercuri, o echipă de cercetători de la Academia de Științe Chineză a monitorizat galaxia cu ajutorul telescopului spectroscopic al Observatorului Xinglong din China.

Sunt neobișnuite

 

Găurile negre nu emit lumină, așa că astronomii trebuie să le caute pe cele care au o stea în apropiere sau să urmărească gazele și praful care se învârt în jurul acestora. Descoperirea acestei găuri negre uriașe s-a datorat telescopului ultraperformant.

"Găurile negre cu o astfel de masă nu trebuie să se afle în galaxia noastră, în acord cu majoritatea modelelor actuale de evoluție a stelelor", a spus astronomul Liu Jifeng, de la Observatorul Național Astronomic din China, coordonator al studiului, într-un comunicat de presă.

Liu sugerează că găurile negre de această dimensiune sunt neobișnuite deoarece stelele care le dau naștere pierd, în general, mult din gazul lor, atunci când încep să moară. Urmărind acest fir, observații ulterioare cu telescoape din Spania și SUA i-au ajutat pe cercetători să descopere o stea de aproape opt ori mai mare decât Soarele.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26