Marius Dumitrache, Head of Employee Services Delivery, Digital Solutions, la Enel România, a prezentat, în platoul DC News TV, care sunt modurile prin care compania încearcă să îi ferească pe clienți de fraudele online.
„Deoarece avem 3 milioane de clienți, suntem responsabili pentru datele fiecăruia dintre ei. Așadar, am implementat acțiuni de combatere a potențialelor atacuri cibernetice, care nu doar că resping astfel de atacuri, dar care ne și avertizează din timp, în cazul unui potențial atac. Dacă este să vorbim despre activitatea de furnizare, dacă ești client Enel Energie sau Enel Energie Muntenia, pentru plata facturilor ți se vor solicita doar ID-ul de factură, ID-ul de consumator și o adresă de email pentru confirmarea plății.
Niciodată nu vor fi solicitate de noi date cu caracter personal, date bancare sau alte date importante pentru tine! Dacă vorbim despre activitatea de distribuție, compania are un site propriu, unde te poți înregistra, îți poți consulta datele de consum, poți chiar să soliciți o racordare sau poți urmări pas cu pas care este statusul lucrării tale. Indiferent de activitatea despre care vorbim, este foarte important să reținem următoarele aspecte:
Este important să ne schimbăm parola cu o periodicitate, noi recomandăm chiar pe site-ul distribuției, la fiecare 3 luni. Un alt aspect este să nu folosim aceeași parolă pe mai multe conturi, pentru că dacă unul dintre ele este atacat, atunci atacatorul poate avea acces la mai multe conturi ale tale. O altă informație de reținut este să folosim mereu conexiuni securizate, mai ales când vorbim despre rețele Wi-Fi publice. Alta ar fi să descărcăm aplicația MyEnel doar din surse de încredere, iar aici vorbim despre cele trei surse - App Store, Google Play Store sau App Gallery. Este foarte important să facem plata pe sursa de încredere de pe site-ul www.enel.ro. Iar dacă considerăm sau credem că unul dintre conturile noastre a fost atacat, imediat trebuie să ne resetăm parola . Dacă sesizezi o activitate suspectă în propriile conturi online, schimbă imediat parola pentru a avea certitudinea că totul este bine. În plus, ce putem face este să nu comunicăm datele personale către o altă sursă externă, indiferent cine este aceasta. Chiar și în cadrul nostru, nu se vor comunica datele către angajații Enel sau prin intermediul aplicației MyEnel, ori prin conturile online. Evident, nu le vom transmite nici prin email și nici prin SMS către nimeni”, a declarat reprezentantul Enel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu