Florescu (PMP) șochează: ”Mafie a certificatelor de producător. 80% sunt false”. În Sibiu, era autorizat un producător de banane

foto pexels
foto pexels

Certificatele de producător presupun și o verificare înainte de a fi acordate, pe care trebuie să o facă amănunțit primăria de comună. 

Ștefan Florescu, vicepreședinte PMP, bun cunoscător al producătorilor români, a vorbit, la B1TV, în emisiunea Ioanei Constantin, despre produsele românești, atât de greu de găsit chiar și-n tradiționalele piețe românești. Produsele românești, la mare căutare mai ales pentru gust, se găsesc greu și rar. Sunt vânzători care, pentru a-și vinde mai bine marfa, susțin că au pe tarabă produs românesc, atestat, deși, în realitate, nu este așa. 

Ștefan Florescu a declarat, după problema ridicată de Ioana Constantin, legată de certificatele de producător: ”Ca să obții un certificat de producător, în primul rând, te duci la primăria comunei unde locuiești, ceri un atestat de producător și un carnet de comerciant, adică pentru a produce marfa și a te duce să o vinzi în piață.”

Care este procedura de verificare

”În primărie, există o persoană desemnată care se ocupă de asta și o comisie care trebuie să meargă pe teren la respectivii producători care solicită atestatul să vadă dacă respectivul produce legume sau fructe, dacă are solarii, pe ce suprafață. În baza acestor lucruri pe care le vede la fața locului, se face un raport și să se dă către primar să-i aprobe atestatul de producător. Eu cred că peste 80% din aceste atestate sunt false, pentru că nu se duce nimeni să verifice dacă respectivul produce roșii, câte tone pe an, mere, câte tone, adică să vadă dacă are producția în teritoriu și dacă hectarele de teren sunt cultivate” spune vicepreședintele PMP. 

Mafia certificatelor de producător. În Sibiu, exista o autorizație pentru plantație de bananieri

Întrebat dacă e o mafie, Florescu a confirmat: ”E o mafie, de aici pleacă totul, de la primăriile din comune”.

Călin Matieș, senator PSD, a spus chiar că avea producător de banane la Sibiu, cu certificat de producător. A vorbit și despre o altă practică, de a-și scoate certificat de producător, de exemplu, pe crizanteme, dar, în realitate, să vândă lubeniță adusă din Grecia. Călin Matieș spune că certificatele de producție se folosesc în scopul de a induce în eroare consumatorul, afirmând că poate nu e de acord că sunt false, dar se folosesc cu alt scop. 

Jurnalistul Val Vâlcu afirmă că problema e la control, putându-se face inclusiv analiza genetică, pentru a se verifica dacă acea căpșună e din lotul declarat pe certificat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel