Extratereștrii EXISTĂ? Descoperire BIZARĂ: Un semnal radio din spațiu care se REPETĂ la fiecare 157 de zile

extraterestri
extraterestri

Astronomii au descoperit un semnal radio din spațiu. Acesta s-ar repeta la fiecare 157 de zile.

Astronomii au descoperit un semnal radio misterios venit din spațiu, informează Mediafax. Noua transmisie a semnalului radio vine din adâncul spațiului și se repetă la fiecare 157 de zile. O perioadă pentru care astronomii nu au explicație. Potrivit specialiștilor, timp de aproximativ 67 de zile sursa tace. Apoi, 90 de zile, se trezeşte din nou, „scuipând” raze radio la intervale de milisecunde şi întregul ciclu de 157 de zile se repetă.Totuși, deoarece semnalele radio rapide sunt extrem de misterioase, nu există nicio garanţie că ciclul va continua, scrie Science Alert.

Anterior, alte două semnale radio au fost identificate de astronomi. Primul a fost recepționat în luna februarie a acestui an, iar al doilea, în iunie. Dar o serie de surse rapide de semnale radio au fost detectate repetându-se, iar acestea ar putea fi una dintre cheile care ajută, cel puţin parţial, la rezolvarea misterului. Oamenii de știință spun că nu știu de unde vin sau ce sunt, de fapt, aceste semnale. Acest tip de transmisii au fost descoperite în anul 2012 şi de atunci s-au repetat de mai multe ori. Iniţial, astronomii au crezut că nu există un tipar anume, însă noile analize şi transmisiuni au dovedit că se poate vorbi despre un tipar de manifestare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel