Există viaţă pe Marte? O descoperire recentă relansează dezbaterea

Există sau nu viaţă pe Marte? Întrebarea îi preocupă de zeci de ani pe oamenii de ştiinţă, cineaştii şi scriitorii care s-au dedicat acestui subiect. 

NASA caută şi acum urme ale vieţii pe planeta roşie, cu ajutorul unui robot supersofisticat, scrie RFI.

În urma impactului cu un asteroid, o bucată de rocă marţiană şi-a încheiat periplul prin spaţiu, aterizând în deşertul din Maroc pe 18 iulie 2011.

Meteoritul prezintă cavităţi ce conţin urme de materie pe bază de carbon. Acestea au fost analizate în detaliu de Şcoala Politehnică Federală din Lausanne şi de o echipă internaţională, alcătuită din cercetători chinezi, japonezi şi germani.

Rezultatele "pledează pentru o origine biologică a acestor incluziuni" de carbon. "Acestea s-ar fi format în urma infiltrării unui lichid bogat în materii organice în fisurile din rocă, atunci când aceasta se afla încă pe planeta roşie", consideră oamenii de ştiinţă al căror studiu a fost publicat în revista Meteoritics and Planetary Sciences.

"Până acum, nicio altă explicaţie nu ne-a convins mai mult", declară Philippe Gillet, directorul Laboratorului de Ştiinţe ale Pământului şi Planetelor din cadrul Şcolii Politehnice Federale din Lausanne.

Citește și: “Păianjenii” de pe Marte. Nu seamănă cu nimic din ceea ce există pe Terra 

Mai multe echipe de cercetători au demonstrat deja că meteoritul provine de pe Marte şi că natura compoziţiei sale este organică. Dezbaterea despre originea acelor urme de carbon nu s-a încheiat însă şi a ajuns la apogeu.

Cercetătorul Philippe Gillet recunoaşte că "este delicat să emitem certitudini, mai ales într-un domeniu atât de sensibil". Savantul spune că este "deschis în faţa posibilităţii ca alte studii să îl contrazică" pe al său.

Până în prezent, nu a fost descoperită existenţa vieţii pe Marte. Faptul că acolo există apă îi încurajează însă pe oamenii de ştiinţă să creadă că nu este exclusă şi existenţa microorganismelor. Există gheaţă la polii planetei, iar solul marţian conţine aproximativ 2% apă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel