Elon Musk ajunge în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare pierdere de avere personală din istorie

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Elon Musk a doborât recordul mondial pentru cea mai mare pierdere de avere personală din istorie, potrivit unui raport Guinness World Records.

 

Informația legată de recordul lui Musk a fost pentru prima oară publicată de Bloomberg Billionaires Index. O dată cu recunoașterea acestui fapt de către Guinness World Records, Elon Musk a intrat și în Cartea Recordurilor.

Miliardarul din tehnologie a pierdut aproximativ 182 de miliarde de dolari din noiembrie 2021, deși alte surse sugerează că pierderea ar putea fi de fapt mai aproape de 200 de miliarde de dolari, se arată în raport.

„Valoarea netă a lui Musk a scăzut de la un vârf de 320 de miliarde de dolari în 2021 la 138 de miliarde de dolari în ianuarie 2023, în mare parte din cauza performanței slabe a acțiunilor Tesla”, a transmis baza de date globală, citând cifre obținute de la Forbes, scrie The Guardian.

Deși raportul admite că cifra exactă este „aproape imposibil de stabilit”, pierderile totale ale lui Musk „depășesc cu mult” recordul anterior de 58,6 miliarde de dolari, stabilit de investitorul japonez în tehnologie Masayoshi Son, în 2000.

În decembrie, șeful Tesla și-a pierdut poziția de cea mai bogată persoană din lume în fața lui Bernard Arnault, directorul executiv al conglomeratului francez de produse de lux LVMH, care deține marca de modă Louis Vuitton.

Estimările Forbes din 12 ianuarie au stabilit valoarea netă a lui Arnault la 203,7 miliarde de dolari și la 146,5 miliarde de dolari pe cea a lui Musk.

Cea mai mare parte a averii lui Musk este legată de acțiunile Tesla, a căror valoare a scăzut cu 65% într-un 2022 tumultuos, se arată în raportul Guinness World Records.

Declinul s-a accelerat în octombrie, după ce Musk a cumpărat Twitter pentru aproximativ 44 de miliarde de dolari, se arată în comunicat.

Îngrijorările tot mai mari cu privire la scăderea cererii și problemele logistice au împiedicat livrările pentru cel mai valoros producător de automobile din lume.

Pe măsură ce piața s-a închis la 30 decembrie 2022, Musk a scris pe Twitter: „Fundamentele pe termen lung sunt extrem de puternice. Nebunia pieței pe termen scurt este imprevizibilă.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel