Elena Lasconi a lansat un atac masiv la adresa lui Nicușor Dan.
Elena Lasconi a fost întrebată de ce este mai potrivită ca Nicușor Dan pentru a fi președinte al României. Ea a spus, de exemplu, că niciodată nu își va lua un consultant pro-rus, așa cum a făcut Nicușor Dan.
„Pentru că sunt dată naibii. Pentru că sunt curajoasă, pentru că am experiențe similare cu majoritatea românilor, iar când nu am avut experiențe similare, am găsit în poveștile pe care le-am făcut cu toți românii, vreme de 25 de ani cât am fost jurnalistă. Pentru că eu nu am să fac declarații doar ca să nu deranjez PSD și PNL. Pentru că nu voi lua la Cotroceni oameni ai trecutului, așa cum sunt Klaus Iohannis și Crin Antonescu. Și niciodată nu voi avea pe cineva care să-mi fie consultant pro-rus”, a zis Elena Lasconi la Antena 3 CNN.
Nicușor Dan, primarul Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat că îi „mai cere” sfaturi omului de afaceri Matei Păun pe „diverse abordări strategice”.
Primarul general al Bucureștiului a declarat că Matei Păun nu este prezent alături de el în campania electorală, dar că îi mai cere sfaturi „din când în când”. „Mai cer sfaturi cu privire la diverse abordări strategice, pe niște chestiuni care sunt în anumite situații. Probabil că a avut o contribuție financiară de ordinul a 1.000-2.000 euro în campania din 2012”, a spus Nicușor Dan.
Consultant financiar cu cetățenie germană și domiciliu în SUA, Matei Păun a făcut afaceri în spațiul ex-sovietic, inclusiv Rusia și Belarus, potrivit Rise Project.
Matei Păun a avut de-a lungul timpului mai multe postări pe rețelele sociale cu poziții pro-Putin și pro-Rusia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News